Codul civil – Ce este substitutia fideicomisara?
Substituția fideicomisară este o instituție nouă introdusă și reglementată de Codul civil, venită ca răspuns la o necesitate practică.
Substituția fideicomisară este dispoziția prin care o persoană, denumită instituit, este însărcinată să administreze bunul sau bunurile care constituie obiectul liberalității și să le transmită unui terț, denumit substituit, desemnat de dispunător.
Substituția fideicomisară presupune crearea de reacții juridice strict între 3 (trei) persoane:
DISPUNĂTOR – INSTITUIT și SUBSTITUIT.
Dispunătorul nu mai poate indica sarcini în persoana substituitului.
Cum ia naștere substituția fideicomisară?
Printr-un legat (dispoziție testamentară) sau contract de donație, în care este cuprinsă o sarcină care constă în obligația pe care dispunătorul i-o impune instituitului (donatar sau legatar), de a administra bunurile care constituie obiectul liberalității și de a le transmite, la decesul său, (respectiv la decesul instituitului) către o a treia persoană, numită substituitul și desemnată de către dispunător.
Această sarcină produce efecte numai cu privire la bunurile care au constituit obiectul liberalității și care la data decesului instituitului pot fi identificate și se află în patrimoniul său.
Bunurile în privința cărora a fost instituită o substituție fideicomisară nu sunt scoase din circuitul civil, însă nu se pot înstrăina și, deci, nici nu pot fi urmărite de creditorii instituitului (sunt insesizabile pe perioada vieții instituitului).
InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.
Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercita-le apelând 021 9615!*
*Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom