Ce lăsăm în urma noastră? – InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu – Adriana Calcan
Despre alegerile de azi, comportamentele pe care le construim și lumea pe care o lăsăm mâine.
Am o întrebare pe care o pun destul de des.
Copiilor. Adulților. Companiilor.
Ce lăsăm în urma noastră?
De cele mai multe ori, răspunsurile vorbesc despre familie, despre o casă, o carieră, un proiect, o afacere, o amintire. Despre lucrurile pe care le construim și pe care sperăm să le vadă cineva după noi.
Dar există și o altă parte a moștenirii noastre, despre care vorbim mult mai puțin.
Ce am consumat. Ce am risipit. Ce am aruncat. Ce am reparat sau am ales să înlocuim. Ce comportamente am normalizat. Și, mai ales, ce i-am învățat pe ceilalți să considere firesc.
Pentru că urma noastră nu este doar ceea ce rămâne în memoria oamenilor. Este și ceea ce rămâne în lume.
Cât ne costă, de fapt, confortul?
Trăim într-o perioadă în care aproape totul este la un click distanță.
Comandăm. Livrăm. Înlocuim. Aruncăm. Cumpărăm din nou.
Totul este rapid, simplu și aparent fără consecințe.
Doar că lucrurile nu dispar atunci când ies din casa noastră.
Gunoiul pleacă din fața ușii, dar nu dispare. Energia pe care o consumăm nu este invizibilă doar pentru că nu o vedem. Apa nu devine infinită pentru că deschidem robinetul. Iar resursele folosite pentru a produce lucrurile pe care le cumpărăm nu apar dintr-un loc abstract numit „undeva".
Există un cost.
Doar că, de cele mai multe ori, nu noi îl vedem imediat.
Și poate aici începe adevărata discuție despre sustenabilitate: nu la coșul de reciclare, ci la felul în care alegem să trăim.
„Eco" nu mai poate fi doar un cuvânt simpatic
Am ajuns să folosim foarte ușor cuvinte precum „verde", „sustenabil", „responsabil", „eco".
Le vedem pe ambalaje, în reclame, în prezentări, în strategii de companie.
Dar sustenabilitatea nu este un adjectiv.
Este un comportament.
Poți avea o sacoșă reutilizabilă și, în același timp, să cumperi zece lucruri de care nu ai nevoie.
Poți vorbi despre protejarea planetei și să arunci zilnic mâncare.
Poți avea o strategie de sustenabilitate foarte bine scrisă și să păstrezi, în interiorul companiei, aceleași obiceiuri care generează risipă.
Diferența dintre imagine și schimbare se vede în lucrurile mici.
În ceea ce facem atunci când nu ne vede nimeni.
Comportamentul eco nu se predă. Se construiește.
De aceea, atunci când vorbesc despre comportamente eco-friendly, mă gândesc mai puțin la reguli și mai mult la obiceiuri.
Pentru că oamenii nu se schimbă doar pentru că li se spune ce este corect.
Se schimbă atunci când lucrurile devin ușor de făcut, accesibile, firești și repetabile.
Iar copiii sunt poate cel mai bun exemplu.
Copiii nu copiază discursurile noastre.
Ne copiază comportamentele.
Dacă văd că stingem lumina când ieșim din cameră, învață.
Dacă văd că refolosim, reparăm, sortăm, alegem cu atenție și nu cumpărăm doar pentru că putem, învață.
Dacă ne aud vorbind despre responsabilitate, dar ne văd făcând exact opusul, tot învață.
Doar că învață altceva.
Educația pentru sustenabilitate nu începe cu „trebuie".
Începe cu „uite cum facem noi".
Iar companiile?
Aici lucrurile devin și mai interesante.
Pentru că o companie poate influența comportamentele a zeci, sute sau mii de oameni.
Nu doar prin campanii, ci prin modul în care își construiește cultura internă.
Prin ceea ce cumpără. Prin ceea ce consumă. Prin ceea ce aruncă. Prin ceea ce reutilizează. Prin modul în care folosește energia și apa. Prin felul în care își educă oamenii. Prin deciziile pe care le recompensează.
Sustenabilitatea unei companii nu se vede doar în raportul anual.
Se vede în biroul de luni dimineața.
În imprimările care chiar erau necesare. În luminile care rămân aprinse inutil. În obiectele care pot fi reparate, dar sunt înlocuite. În produsele cumpărate din reflex. În cantitatea de ambalaje. În întrebarea simplă: „Avem cu adevărat nevoie de asta?"
Cultura unei organizații se vede în lucrurile mici pe care oamenii le fac atunci când nu îi privește nimeni.
Poate că avem nevoie de mai puțin „trebuie"
Poate că aici este una dintre cele mai mari provocări.
Am transformat sustenabilitatea într-o listă lungă de lucruri pe care „ar trebui" să le facem.
Ar trebui să reciclăm. Ar trebui să consumăm mai puțin. Ar trebui să refolosim. Ar trebui să cumpărăm responsabil.
Dar oamenii nu pot trăi permanent într-o listă de obligații.
Avem nevoie să construim sisteme în care alegerea bună să fie și alegerea simplă.
Să fie ușor să reciclezi. Ușor să refolosești. Ușor să repari. Ușor să alegi responsabil.
Și poate, uneori, cel mai sustenabil lucru pe care îl putem face este să nu cumpărăm deloc.
Să ne întrebăm înainte de fiecare achiziție:
Îmi trebuie sau doar îmi doresc?
Pare o întrebare banală.
Dar schimbările mari încep, de multe ori, cu întrebări mici.
Și atunci, ce lăsăm?
Poate că aceasta este întrebarea care merită să ne urmărească.
Nu doar când vorbim despre mediu.
Ci când vorbim despre educație, business, familie și despre felul în care ne construim viața.
Pentru că lăsăm ceva în urma noastră chiar și atunci când nu intenționăm să lăsăm nimic.
Lăsăm modele.
Lăsăm obiceiuri.
Lăsăm exemple.
Lăsăm resurse consumate și resurse protejate.
Lăsăm lucruri care pot fi refolosite sau lucruri care devin deșeuri.
Lăsăm, fără să ne dăm seama, o definiție despre ceea ce considerăm normal.
Iar generația care vine după noi va trăi într-o lume construită, în parte, din alegerile noastre.
De aceea, poate că întrebarea „Ce lăsăm în urma noastră?" nu este despre final.
Este despre azi.
Despre următoarea achiziție.
Despre următorul bec pe care îl stingem.
Despre obiectul pe care alegem să îl reparăm.
Despre mâncarea pe care alegem să nu o risipim.
Despre compania pe care alegem să o construim.
Despre exemplul pe care îl oferim unui copil.
Poate acesta este noul „cool"
Poate că noul cool nu mai înseamnă să ai mai mult.
Poate înseamnă să știi de ce ai nevoie.
Să nu cumperi doar pentru că poți.
Să alegi calitatea în locul cantității.
Să repari în loc să înlocuiești automat.
Să știi de unde vine un produs și unde ajunge după ce nu îți mai trebuie.
Să poți spune, fără să simți că pierzi ceva:
„Nu am nevoie."
Poate că adevărata schimbare nu va veni dintr-un gest spectaculos, ci din milioane de alegeri aparent mici.
Repetate.
Zi după zi.
De oameni. De familii. De copii. De companii.
Pentru că sustenabilitatea nu este despre a salva planeta.
Este despre a învăța să nu ne mai comportăm ca și cum planeta ar fi de unică folosință.
Și, la final, rămâne întrebarea:
Ce lăsăm în urma noastră?
Autor: Adriana Calcan
Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Mediului – Fii un Exemplu
