Stiati ca putem gasi produse tip plicuri pentru raceala care au in continut pana la 10 E-uri?!!!

Sorin Mierlea, președinte InfoCons

‘ Indiferent când răcim, mulți dintre noi mergem repede la prima farmacie și cumpărăm tot felul de produse de răceală, de cele mai multe ori fără recomandarea medicului. Astfel, ajungem la celebrele `plicuri de răceală`, substanțe cu care sperăm să ne facem bine cât mai repede. Ar trebui să fim atenți la ce conțin aceste produse, deoarece multe dintre ele conțin substanțe active, dar și mulți coloranți, aromatizanți, zahăr pentru a le îndulci. Dacă ne uităm pe eticheta unui astfel de produs, nici nu știm dacă suntem în galantarul cu mâncare sau cu medicamente. Dar ATENȚIE, astfel de produse conțin și sare ! Cred că nimeni nu s-ar fi gândit la așa ceva, și în condițiile în care ingerăm sare din tot felul de produse agro-alimentare, ne mai trezim cu sarea și în produsele care ar trebui să ne facă bine. Trebuie să fim atenți pentru că, mâncând multă sare, s-ar putea să fim nevoiți să ne întoarcem la farmacie.`

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal