Bilanțul misiunilor din ultimele 24 de ore – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – IGSU
În cursul zilei de ieri, 22 octombrie, la nivel național, s-au înregistrat peste 1.600 situații de urgență la care pompierii salvatori au răspuns cu promptitudine.
Din totalul intervențiilor, 1.403 au fost misiuni SMURD, prin intermediul cărora echipajele specializate au acordat asistență medicală de urgență persoanelor aflate în dificultate.
De asemenea, ieri, colegii noștri au intervenit în 212 de misiuni în sprijinul comunităților, printre care se numără și intervenții pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere.
Concomitent cu aceste tipuri de acțiuni, pompierii au stins 50 de incendii izbucnite la nivel național, reușind astfel să limiteze propagarea flăcărilor la vecinătăți și să elimine producerea altor situații de urgență care puteau pune în pericol vieți și bunuri.
Pe timpul misiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, 8 persoane au fost salvate din incendii, accidente rutiere sau alte situații de urgență la care salvatorii au fost solicitați să acționeze.
Tot în cursul zilei de ieri, pentru informarea populației, au fost transmise 15 mesaje RO-ALERT, care au semnalat prezența animalelor periculoase (urși), în localități din județele Argeș, Buzău, Brașov, Harghita, Neamț, Prahova și Maramureș.
Siguranța începe cu informarea corectă. Pe fiipregatit.ro găsiți ghiduri simple și clare despre ce aveți de făcut înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență. Descărcați, gratuit, aplicația DSU și veți avea mereu la îndemână alerte în timp real, sfaturi de prim ajutor și informații practice pentru a vă proteja.


















