Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a lansat `Comandamentul Sezon Estival `2019

Astăzi, 24.06.2019, la Constanţa, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.) a lansat `Comandamentul Sezon Estival 2019`.

Scopul acestui Comandament este de a contribui, prin derularea activităţilor specifice, la protejarea sănătăţii publice şi implicit, a intereselor turiştilor aflaţi în vacanţă pe litoralul românesc.

Astfel, în perioada 24 iunie – 30 august 2019, echipe de inspectori sanitari veterinari şi pentru siguranţa alimentelor vor verifica modul în care sunt respectate condiţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind producerea, prelucrarea, depozitarea, transportul şi comercializarea produselor alimentare.

Activitatea Comandamentului va fi realizată de 59 de inspectori din cadrul Serviciului de Control Oficial Siguranţa Alimentelor, Circumscripţiilor Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Oficiale, atât din cadrul D.S.V.S.A. Constanţa cât şi delegaţi ai altor D.S.V.S.A. judeţene, organizaţi în serii de câte două săptămâni.

Inspectorii A.N.S.V.S.A. vor acţiona în şapte zone de interes turistic: Năvodari, Mamaia Nord, Mamaia Centru, Mamaia Sud, Eforie, Costineşti şi Mangalia – Vama Veche.

Tipurile de unităţi vizate sunt: cantinele taberelor şcolare, depozitele alimentare, unităţile de tip supermarket şi hipermaket, magazinele alimentare, pensiunile turistice, laboratoarele de cofetărie şi patiserie, beach-baruri, restaurantele şi alte unităţi de alimentaţie publică, în care se prepară şi se servesc alimente.

Totodată, A.N.S.V.S.A, prin intermediul D.S.V.S.A. Constanţa, pune la dispoziţia celor interesaţi numărul de telefon al Comandamentului Sezon Estival: 0786.577.007, unde se pot face sesizări, sau se pot obţine informaţii referitoare la diferite aspecte din domeniul siguranţei alimentelor. Acest număr va funcţiona în paralel cu numărul Call – Center-ului A.N.S.V.S.A.: 0800.826.787, apelabil gratuit, din orice reţea de telefonie.

Sursa: ANSVSA

Citește și:

Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal