ASISTENŢĂ MEDICALĂ PLANIFICATĂ: PLĂŢI ŞI RAMBURSĂRI

Costurile pot fi acoperite în două moduri:

1. Asiguratorul dumneavoastră poate acoperi costurile direct.

  • Acest sistem este valabil în cazul unităţilor medicale de stat, ceea ce înseamnă că nu acoperă tratamentele private.
  • Înainte de a pleca în străinătate pentru a urma un tratament, trebuie să obţineţi o autorizare din partea asiguratorului. Dacă acesta v-o acordă, va trebui să completaţi formularul relevant (formularul S2pentru tratamente medicale planificate).
  • Costul tratamentului va fi acoperit integral de asigurator.
  • Problema rambursărilor este de obicei soluţionată la nivelul instituţiilor implicate, deci nu va trebui să plătiţi dumneavoastră tratamentul.

Totuşi, dacă sunteţi tratat într-o ţară în care pacienţii plătesc pentru serviciile medicale primite şi beneficiază apoi de rambursare din partea asiguratorului, va trebui probabil să suportaţi unele costuri. Ulterior, va trebui să înaintaţi o cerere de rambursare pe lângă autorităţile din ţara în care beneficiaţi de tratament. Acestea vă vor rambursa direct costurile suportate, la rata de care beneficiază şi cetăţenii ţării respective. De asemenea, puteţi înainta cererea de rambursare asiguratorului dumneavoastră, la întoarcerea acasă.

Dacă procentul de rambursare este mai mare în ţara în care sunteţi asigurat decât în ţara în care aţi primit tratamentul, aveţi dreptul să solicitaţi o rambursare suplimentară din partea casei dumneavoastră de asigurări de sănătate.

2. Puteţi plăti dumneavoastră tratamentul şi solicita ulterior rambursarea costurilor.

  • Această opţiune acoperă toţi furnizorii, din sectorul public şi privat.
  • Veţi beneficia de rambursarea costurilor tratamentului la ratele aplicabile în ţara de origine, dar numai dacă tratamentul respectiv este unul la care aveţi dreptul acasă.

S-ar putea să fie nevoie să solicitaţi autorizare prealabilă – consultaţi punctul naţional de contact.

Indiferent de varianta pentru care optaţi, casa de asigurări de sănătate nu vă poate refuza cererea de autorizare prealabilă, dacă:

  • tratamentul de care aveţi nevoie nu este disponibil în ţara dumneavoastră, dar este acoperit de asigurarea obligatorie de sănătate
  • în ţara de origine nu puteţi beneficia la timp de tratamentul necesar.

InfoCons (www.infocons.ro), unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!*

*Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom

Sursa : Europa.eu

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal