Aniversare portabilitate: peste 7 milioane de numere portate in 12 ani

De la 21 octombrie 2008 când a fost lansat serviciul portabilității care oferă utilizatorilor posibilitatea de a-și alege cea mai potrivită ofertă pentru nevoile lor de consum păstrându-și numărul de telefon, peste 7 milioane de numere de telefon au fost transferate între rețelele din România. În acest an, s-au portat aproape 670.000 de numere de telefon, peste 93% dintre ele fiind de telefonie mobilă.

12 ani de portabilitate

În cei 12 ani de la lansarea portabilității, au fost portate în total 7.005.720 de numere, dintre care 6.121.287 sunt numere de telefonie mobilă şi 884.433 sunt numere de telefonie fixă.

Statistici portabilitate 2020

De la începutul acestui an până la 30 septembrie au fost portate 667.469 de numere de telefon, din care 623.077 sunt numere de telefonie mobilă şi 44.392 sunt numere de telefonie fixă.

În această perioadă, RCS&RDS a primit în reţea prin portare 266.661 de numere de telefonie mobilă, urmat de Telekom Romania Communications cu 107.830 de numere portate, Vodafone cu 95.640 de numere, Orange cu 87.790 numere şi Telekom Romania Mobile Communications cu 65.138 de numere portate.

În ceea ce privește telefonia fixă, RCS&RDS a primit în reţea 18.491 numere, Orange 11.152, Vodafone 9.556, GTS Telekom 2.198 și Telekom Romania Communications 796 numere.

Sesizări primite de la utilizatori

ANCOM a primit în anul 2020 un număr de 168 de sesizări de la utilizatori cu privire la desfăşurarea procesului de portare, principalele probleme sesizate vizând termenele asociate procesului de portare, refuzul portării sau alocarea numerelor provizorii.

Informarea utilizatorilor

Utilizatorii au la dispoziție site-ul www.portabilitate.ro,unde pot afla în ce reţea funcţionează orice număr de telefon folosit în România, chiar dacă a fost portat. Totodată, site-ul oferă detalii cu privire la paşii care trebuie urmaţi pentru a porta un număr de telefon, răspunsuri la întrebări care apar frecvent în situaţia portării numerelor, dar şi sfaturi pentru a evita posibilele probleme care pot interveni pe parcursul procesului de portare.

Sursa: ANCOM

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal