Agenția Naționale pentru Egalitatea de Șanse între Femei și Bărbați – Secretar de Stat Luminița Popescu 20 de ani InfoCons Protecția Consumatorilor

Egalitatea de gen este un element central în materia drepturilor omului și un factor esențial în funcționarea democrației, dobândind o importanță deosebită, cu cât promovarea egalității este un obiectiv cheie asumat de Uniunea Europeană și, implicit, de România .
Cu toate acestea, există domenii în care inegalitățile de gen încă reprezintă normalitatea vieții noastre, precum în accesul la decizie, altele fiind mai subtile sau mai greu de identificat, iar din această ultimă categorie fac parte și politicile din domeniul protecției consumatorilor .

Obișnuim să ne raportăm la sectorul privat și la piețe ca fiind domenii ale libertății de acțiune individuale, în care indivizii acționează liber pentru satisfacerea propriilor nevoi și interese. Vorbim, cel mai adesea, despre indivizi, consumatori, cumpărători în sens general, abstract. Dar indivizii sunt bărbați și femei, au nevoi și interese specifice care trebuie să fie reflectate în politicile de protecție a consumatorilor . De exemplu, o perspectivă sensibilă la gen asupra piețelor și a consumului ne arată, printre altele, că femeile influențează între 65 și 85% din deciziile de cumpărare. O perspectivă sensibilă la gen asupra politicilor pentru protecția consumatorilor de aduce, inevitabil, în prim-plan numeroase campanii de marketing și publicitate stereotipe și chiar sexiste, campanii în care femeile sunt obiectificate și hiper-sexualizate care alimentează atitudini misogine și discriminatorii.

Astfel, identificăm nevoia de educație pentru egalitate de gen, care poate avea o contribuție esențială în promovarea unui consum sănătos, etic, nediscriminatoriu, sustenabil. Femeile sunt consumatori de educație, de sănătate, de bunuri și servicii publice. Femeile decid, cel mai adesea, care sunt bunurile consumate în gospodăriile lor și pot avea o voce decisivă și când vine vorba de promovarea unor politici de consum mai sustenabile, mai echitabile, cu atât mai mult dacă beneficiază de o informare corectă, nediscriminatorie. Perspectiva feminină aduce o contribuție majoră la reziliența comunităților și la construcția unei societăți etice și sustenabile.
Pe această cale, îmi reafirm devotamentul pentru promovarea egalității de gen, fără de care nu putem spune că trăim într-o societate care protejează interesele tuturor cetățenilor și este datoria noastră să ne folosim de toate instrumentele de care dispunem pentru a construi o lume mai bună pentru femeile de azi și mâine.

 

 

 

 

*Testimonialele sunt afișate în ordine alfabetică, în funcție de denumirea instituției.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal