Acţiune umanitară A.N.P.C.P.P.S. România
A.N.P.C.P.P.S. România-o9atitudine!-InfoCons a desfăşurat luni, 14 ianuarie 2013, o acţiune umanitară care a constat în distribuirea de alimente către familiile defavorizate. În cadrul acţiunii au fost cuprinse Şcoala nr. 74, `Ienachiţă Văcarescu`, din Sectorul 4, Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din Sectorul 3 şi Aşezământul Social `Patriarhul Justinian Marina`, din Sectorul 1, în cadrul căruia funţionează un centru de primire a victimelor violenţei domestice.
Au fost vizaţi atât copii proveniţi din familii nevoiaşe, precum şi persoane cu o situaţie materială precară. Cu toţii au primit pachete cuprinzând alimente de bază precum zahăr şi ulei, dar şi paste, dulciuri şi sucuri, produse oferite de A.N.P.C.P.P.S. România, cu sprijinul partenerilor săi.
La acţiune au fost prezenţi domnul Sorin Mierlea, preşedintele A.N.P.C.P.P.S. România-o9atitudine!-InfoCons, care a subliniat importanţa educaţiei şi a educării consumatorilor pornind de la cele mai mici vârste şi doamna Rebeca Walter, preşedinta Fundaţiei Wings, care a precizat că evenimentul de astăzi face parte din campania “Alege Sănătos – Trăieşte sănătos!`, care îşi propune încurajarea unui stil de viață sănătos și reducerea obeziţii infantile.
A.N.P.C.P.P.S. România-o9atitudine!-InfoCons, în cadrul Campaniei “Traim sanatos!`, îşi propune implementarea unui stil de viaţă sănătos şi vizează obezitatea infantilă, ce a înregistrat în ultimii ani o creștere alarmantă. Conform ultimelor studii efectuate la nivelul Uniunii Europene, România se clasează pe locul al treilea în Europa la capitolul obezitate infantilă, după Grecia și Iugoslavia. Datele arată că 50% dintre români sunt supraponderali și 25% sunt obezi. În cadrul proiectului, toţi copiii beneficiază de consiliere gratuită, suport medical şi program sportiv, special conceput, oferit de cei mai buni specialişti/performeri în domeniu.
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din Romania – InfoConsomânia – o9atitudine ! – InfoCons, unica organizaţie din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociaţie de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct şi indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apară drepturile consumatorilor.
Asociaţia îşi propune să protejeze drepturile şi interesele legitime ale consumatorilor, să conştietizeze consumatorii asupra drepturilor pe care le au şi să dezvolte programe şi proiecte în scopul realizării acestor obiective. Scopurile specifice ale programelor sunt de a proteja consumatorii împotriva riscului de a achiziţiona şi folosi produse de calitate îndoielnică, de a informa consumatorii despre produsele care le-ar putea pune în pericol sănătatea, de a încuraja consumatorii să aibă dreptul de a alege, de a încuraja competiţia loială şi de a rezolva sesizările consumatorilor.