A.N.P.C.P.P.S. Romania – InfoCons a organizat un eveniment cu ocazia Zilei Mondiale a Proprietatii Intelectuale

În fiecare an, pe 26 aprilie, statele-membre ale Organizaţiei Mondiale a Proprietăţii Intelectuale (OMPI) sărbătoresc Ziua Mondială a Proprietăţii Intelectuale, subliniind astfel rolul acestei ramuri a dreptului în dezvoltarea economică, culturală şi socială a tuturor statelor lumii.

Cu această ocazie InfoCons, a organizat ieri, 28 aprilie 2014, la Curtea de Apel Bucuresti, un eveniment dedicat acestei zile.

În cadrul acestuia au participat reprezentanți, ai ministerelor, autorităților de reglementare şi aplicare a legislaţiei în domeniul proprietăţii intelectuale, ambasadelor, camerelor de comerţ şi industrie, asociaţiilor profesionale şi patronale, titularilor dreptului de proprietate intelectuală, care ne-au adresat câteva cuvinte cu privire la drepturile de proprietate intelectuala si importanta acestora.

IA ATITUDINE! FI INFORMAT! – 021 9615

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal