Pe 8 noiembrie, marcăm Ziua Europeană a Gătitului și Alimentației, ce are drept scop conștientizarea în rândul oamenilor cu privire la orientarea către un stil de viață sănătos bazat pe o alimentație echilibrată. Încurajarea alimentației sănătoase este unul dintre pilonii pe care se bazează Ziua Europeană a Gătitului și Alimentației, mai ales din perspectiva unei creșteri accelarate, la nivel mondial și european, a ratei de obezitate și supraponderalitate.
Problemele de greutate și obezitatea cresc într-un ritm rapid în majoritatea statelor membre ale UE, estimânduse ca peste 51,6% din populația UE (cu varsta de peste 18 ani) era in exces inca din anul 2014, conform studiilor realizate de catre Uniunea Europeana.
De asemenea Organizatia Mondiala a Sanatatii recunoaște că, în acest secol, obezitatea are o prevalență egală sau mai mare comparativ cu malnutriția și bolile infecțioase. De aceea, în lipsa unor măsuri drastice de prevenție și tratament, în 2025 peste 50% din populația lumii va fi obeză.
Mai mult decât atât, conform raportul Comisiei Europene referitor la starea sănătății din România, se arată că 25% din factorii de risc care cauzează decesul sunt atribuiți dietelor nesănătoase ce au în compoziție cantități mari de sare și zahăr.
Conform Raportului Global de Nutriție, România nu a înregistrat niciun progres în ceea ce privește atingerea obiectivului privind obezitatea, cu un procent estimat de 23,7% dintre femeile adulte (cu vârsta de 18 ani și peste) și 26,3% dintre bărbații adulți care trăiesc cu obezitate. În același timp, atunci când ne referim la populația cu vârsta de peste 18 ani, se înregistrează o pondere de 34,3% din bărbați, respectiv 24,5% din femei care se confruntă cu probleme legate de presiunea arteriale.
De asemenea, conformu raportului amintit mai sus, respectiv a studiului denumit „Mortalitatea care poate fi atribuită compoziției dietetice și greutății” se demonstrează că mortalitatea se află în relație directă și cu toate decesele asociate compoziției alimentare precum:
-dietele sărace în fructe, legume, cereale integrale;
-dietele bogate în: carne procesată, carne roșie, sare, zahăr, băuturi zaharoase.
Compoziția alimentară poate conduce la apariția bolilor precum: bolile cardiace, cancer, diabet, infarct sau probleme respiratorii.
Cum arată statisticile la nivel mondial privind obezitatea?
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, rata obezității s-a triplat din 1975 și până în prezent. În anul 2016, mai mult de 1.9 miliarde de adulți cu vârsta cuprinsă între 18 ani și peste, erau supraponderali, dintre aceștia, mai mult de 650 milioane persoane erau obeze. Altfel spus, în anul 2016, 39% din adulții cu vârsta de peste 18 ani erau supraponderali, în timp ce 13% erau obezi.
În anul 2016, 340 milioane de copii și adolescenți cu vârste cuprinse între 5 și 19 ani, au fost încadrați în categoria supraponderalilor sau obezilor. Datele din 2020 arată că 39 milioane de copii cu vârste cuprinse sub 5 ani au fost caracterizați ca fiind supraponderali sau obezi.
Supraponderalitatea și obezitatea sunt cauzează mai multe decese la nivel mondial decât subponderalitatea. La nivel global, există mai mulți oameni obezi decât subponderali – acest lucru se întâmplă în fiecare regiune, cu excepția părților din Africa subsahariană și Asia, conform Organizației Mondiale a Sănătății.
Care e strategia la nivelul UE pentru combaterea obezității și a supraponderalității?
Comisia Europeană a lansat în anul 2021 o cerere privind combaterea obezității. Parte a programului „Orizont Europa” ce se întinde pe o perioada de 6 ani, din 2021 până în 2027, componenta legată de combaterea obezității își propune:
- Adoptarea unor stiluri de viață și comportamente mai sănătoase, realizarea unor alegeri mai bune și sustenabile din punctul de vedere al sănătății, menținerea unei vieți sănătoase, active și independente, scăderea tendinței de îmbolnăvire, mai ales la vârste înaintate;
- Creșterea gradului de responsabilizare și conștientizare în rândul cetățenilor, pentru ca aceștia să își gestioneze cât mai bine propria sănătate fizică și mentală, să își monitorizeze starea de sănătate și să mențină contactul cu medicii;
- Consolidarea încrederii cetățenilor în autoritățile din domeniul sănătății, creșterea implicării și respectarea strategiilor eficiente pentru promovarea sănătății.
De Ziua Europeană a Gătitului și Alimentației, aducem în discuție încă un subiect cu o deosebită importanță, și anume Risipa Alimentară.
Risipa alimentară reprezintă un subiect important de dezbătut, conștientizat și, mai ales, soluționat! Acțiunile individuale au un puternic impact atât pentru societate, cât și pentru mediu. De aceea este esențial să reconfigurăm/corectăm/schimbăm comportamentele mai puțin benefice și să luam o9atitudine!
Aplicația InfoCons cu peste 3.000.000 de produse agroalimentare, cosmetice, electronice și electrocasnice oferă acces direct la:
- Scanarea codurilor QR de pe etichetele energetice ale produselor electrocasnice și ale dispozitivelor electronice;
- Scanarea codurilor de bare ale produselor agroalimentare pentru a afla ingredientele, numărul și tipul aditivilor alimentari, alergeni, cantitatea de zahăr, sare, calorii;
- Toate numerele utile și de urgență la nivel local, național și internațional;
- Alertele pentru produsele alimentare și nealimentare;
- Prin scanarea codului de bare a produselor agroalimentare, ai acces direct pe telefonul mobil la:
- Afișarea instantă a informațiilor de pe etichetele produselor agroalimentare în limba selectată
- Ingredientele din produsul scanat
- Numărul și tipul aditivilor alimentary însoțiți de o descriere explicită;
- Numărul și tipul alergenilor regăsiți în produl scanat;
- Valorile nutriționale (cantitatea de sare, zahăr și calorii);
- Calculator în care se poate insera cantitatea de produs consumată pentru a afla instant cantitatea de sare si zahăr, numărul de calorii precum și activitățile sportive necesare pentru arderea caloriilor (mers, alergare și bicicletă);
- Posibilitatea de a acorda rating de la 1 la 5 produselor;
- Salvarea produsului scanat în secțiunea „Produse Salvate”, consumatorii având astfel posibilitatea de a-și crea propria listă de cumpărături, meniul zilnic/ săptămânal, rețete Din secțiunea „Produse Salvate”, printr-o simplă bifare a produselor, consumatorii află numărul total de E-uri, cantitatea totală de zahăr și cantitatea totală de sare. De asemenea, aceștia pot distribui produsele bifate care alcătuiesc lista de cumpărături, meniul zilnic/săptămânal sau retetele cu familia si prietenii.
- Personalizarea aplicației în funcție de preferințele de consum: număr maxim de E-uri și tipul acestora, cantitatea maximă de sare, cantitatea maximă de zahăr, tipul de alergeni și cantitatea maximă de calorii.
- Distribuirea produselor scanate cu prietenii și familia.
- Posibilitatea de a face o sesizare direct din aplicație, prin completarea unui formular simplu, cu câmpuri prestabilite. Astfel, în cazul în care consumatorul întâmpină probleme cu produsul scanat, poate trimite o sesizare direct din Aplicatia InfoCons.
Aplicația InfoCons poate fi descărcată de AICI.