Condiţii de intrare şi regim de ședere

Cetățenii români, posesori ai unui pașaport valabil, au nevoie de viză pentru a intra pe teritoriul Republicii Guineea.

Viza se acordă de către misiunile diplomatice ale Republicii Guineea.

Ministerul român al Afacerilor Externe recomandă cetățenilor români care intenționează să rămână pentru o perioadă îndelungată pe teritoriul acestui stat sau în sub-regiune să se adreseze Ambasadei României de la Dakar (care are în jurisdicție și Republica Guineea), comunicând coordonatele personale, pentru a putea fi contactați în situații de urgență sau să își înregistreze prezența în regiune prin intermediul portalului www.econsulat.ro.

În calitate de cetățean al Uniunii Europene, puteți solicita, în caz de necesitate, eliberarea unui titlu de călătorie în vederea întoarcerii în țară, din partea misiunilor diplomatice ale țărilor UE cu sediul în Guineea.

Site-ul Comisiei Europene conține informaţii utile privind protecția consulară de care beneficiază cetățenii UE inclusiv lista cu misiunile diplomatice ale țărilor UE cu reprezentare în acest stat.

Reprezentarea diplomatică şi consulară a României în Republica Guineea este reprezentată de Ambasada României în Senegal.

Amenințări teroriste

Guineea nu a fost ținta unor atacuri teroriste directe îndreptate împotriva cetățenilor străini, dar situaţia de securitate precară în interiorul țării impune prudență.

Prin urmare, recomandăm cetățenilor români care călătoresc în Republica Guineea să urmărească anunțurile şi recomandările autorităților locale şi să acceseze periodic pagina web a Ministerului român al Afacerilor Externe.

Siguranţă şi criminalitate

Străinii pot călători în relativă siguranţă doar în centrul capitalei Conakry, din cauza numărului mare al atacurilor armate, atacuri la domiciliu şi chiar atacuri asupra maşinilor.. Se recomandă vigilenţă sporită în pieţe (Niger, Madina, Taouyah),în cartierele periferice, în cazul deplasărilor în afara capitalei, recomandându-se evitarea călătoriilor seara.

Atât ziua, cât şi noaptea puteți întâlni grupuri de atacatori care barează drumurile.

Se recomandă circulaţia în grupuri şi cu vehicule dotate cu GPS.

Recomandări:

  • Documentele şi valorile personale, biletele de călătorie, banii sau cărţile de credit trebuie să fie păstrate în locuri sigure şi să nu fie expuse la vedere.
  • Maşinile trebuie încuiate şi asigurate cu sisteme de alarmă.
  • În cazul călătoriilor cu autobuze sau trenuri este indicat să aveti control asupra bagajelor pe întreaga durată a călătoriei.
  • Persoanele care fac parte din grupuri turistice nu trebuie să se despartă de grup şi trebuie să urmeze sfaturile conducătorului grupului şi ale forţelor de ordine.
  • Vă recomandăm folosirea traseelor turistice a căror securitate este asigurată suplimentar de poliţia turistică.
  • Vă recomandăm să ţineţi seama de obiceiurile şi tradiţiile localnicilor şi să manifestaţi respect faţă de acestea.
  • Republica Guineea este o ţară care nu pune probleme în ceea ce priveşte ţinuta publică, chiar dacă se recomandă străinilor să poarte o vestimentatie decentă. În situaţia pierderii paşaportului românesc, este obligatorie sesizarea scrisă a biroului local al Poliţiei.

În cazul unor incidente care afectează siguranţa persoanei sau a bunurilor, se recomandă contactarea celui mai apropiat birou al Poliţiei.

Pentru incidente grave (atac armat, accident, violenţe, jaf, etc.), aveţi la dispoziţie numărul verde al Jandarmeriei naţionale122
Salvarea (urgențe medicale, inclusiv suspiciuni Ebola): 115

Pompieri1818

Apelează rapid numerele de urgență din Guineea!

Recomandăm totodată sesizarea Ambasadei României la Dakar, care acordă asistenţă consulară în condiţiile prevăzute de lege.

Sistemul medical

Pentru cetăţenii români aflati temporar în Republica Guineea, recomandăm cu insistenţă încheierea unei asigurări medicale de călătorie valabilă pe întreaga durată a şederii (care să includă, în măsură posibilului, clauze de evacuare de urgenţă pe calea aerului în caz de îmbolnăvire).

Atenţie! Vaccinul împotriva febrei galbene este obligatoriu!

La intrarea pe teritoriul acestui stat, pe lângă paşaport, vi se poate cere să prezentaţi și carnetul/certificatul de vaccinare emis de clinica specializată în boli tropicale care v-a efectuat vaccinul înainte de plecare.

Pentru a călători în condiţii de siguranţă în Guineea, se recomandă (fără a fi obligatorii) vaccinul împotriva hepatitei virale B si vaccinul împotriva febrei tifoide.

Începând cu ianuarie 2014, în Republica Guineea au existat cazuri de meningită, motiv pentru care se recomandă și vaccinul împotriva meningitei.

În martie 2014, a apărut riscul de a contacta febra virală hemoragică (Ebola). Autorităţile guineze au luat măsuri pentru a opri răspândirea virusului, dar se recomandă prudenţă, întrucât pentru Ebola nu există nici tratament specific, nici vaccin.

Condiţii privind traficul auto

  • Circulaţia auto

Sistemul de semnalizare rutieră este inexistent, regula comună de circulaţie fiind prioritatea de dreapta. Circulația auto pe drumurile publice se desfășoară pe banda din dreapta a sensului de mers. Drumurile naționale sunt frecvent traversate de pietoni, animale și vehicule tractate de animale.

Este interzisă conducerea autovehiculelor sub influenţa alcoolului sau a drogurilor.

  • Starea drumurilor

În afara capitalei Conakry, nu există o reţea rutieră întreţinută la nivelul întregului teritoriu, ci numai drumuri care pot fi accesate cu autovehicule de tip 4×4. Permisul de conducere

Permisele de conducere europene sunt acceptate pentru perioada de valabilitate a vizei.

Permisul de conducere local se acordă fără examen, numai în baza permisului european, care se reține de poliție pe perioada utilizării permisului local și se restituie la plecarea de pe teritoriul Republicii Guineea.

  • Informaţii pentru cazurile de accident de circulaţie

În caz de accident, vehiculul rămâne imobilizat până la sosirea poliţiei, cu excepţia cazurilor de înţelegere amiabilă între şoferi. Procesul verbal al poliţiei rutiere este necesar pentru a fi predat asiguratorului. Se recomandă să aşteptaţi agentul de poliţie în interiorul vehiculului, pentru a evita eventuale agresiuni din partea celor prezenţi.

Utilizarea cărţilor de credit

Cărţile de credit internaţionale sunt acceptate doar la câteva hoteluri mari, de regulă lanţuri hoteliere străine.

În general, plata serviciilor în Republica Guineea se face cash.

Moneda locală este francul guinez.

Se recomandă evitarea schimbului valutar în stradă. Acesta se poate face în condiţii de siguranţă doar la ghişeele băncilor.

Reglementări vamale speciale

Nu există restricții vamale pentru turiștii străini, atât în privința obiectelor, cât și a sumelor în valută admise la intrare, cu condiția declarării acestora.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal