Condiţii de intrare şi regim de şedere

Cetățenii români, posesori de pașapoarte simple și temporare sunt exceptați de la obligativitatea deținerii vizei când călătoresc în această țară. Străinii care se deplasează pe teritoriul acestui stat pentru tratament medical sau proprietarii de iahturi/membrii echipajului unui transportator vor trebui să solicite permis înainte de a ajunge în țară. Persoanele care nu se încadrează în categoriile menţionate vor primi permise de vizitator. Acest permis de vizitator va permite șederea pe teritoriul statului până la patru luni. De asemenea, șederea poate fi prelungită cu două luni dacă se solicită extinderea și se plătește taxa.

Lista tuturor statelor exceptate de la obligativitatea vizei de intrare poate fi accesată la  www.immigration.gov.fj.

Cei interesaţi să călătorească în grupul de insule Lau cu yahtul au nevoie de un permis special care se poate solicita într-un port de intrare în Fiji.

Recomandăm purtarea în permanenţă a paşaportului sau a unei copii pe tot parcursul sejurului în Fiji.

Sumele de bani cash, cecurile şi alte instrumente financiare în valoare de peste 10 000 FJD (dolari fijieni) trebuie declarate la intrarea în ţară.

La părăsirea teritoriului statului Fiji există restricţii în situaţia deţinerii unor sume de peste 10.000 FJD, sau echivalentul a  10 000 USD.

Fiji are peste 330 de insule întinse pe o suprafaţă de 200 000 km pătraţi, dintre care doar o treime sunt locuite.

În prezent Australia recomandă un nivel normal de precauţie pentru turiştii care călătoresc în Fiji şi a transmis un avertisment, actualizat la 8 ianuarie 2015, privind condiţiile meteorologice din sezonul ciclonic tropical, care durează din noiembrie până în aprilie.

Sezonul ciclonului tropical durează din noiembrie până în aprilie şi sunt posibile inundaţii, alunecări de teren şi întreruperi în infrastructură şi serviciile esenţiale. Fiji este situat într-o zonă cu activitate seismică ridicată. Cutremurele din mare în Pacificul de Sud pot produce tsunami. Unele oraşe din Fiji au sirene de avertizare, iar pentru tsunami acestea se transmit şi prin intermediul reţelelor de radio şi de televiziune. Majoritatea hotelurilor şi complexelor de odihnă de pe coaste au şi planuri de evacuare în caz de tsunami.

Detalii privind condiţiile meteo şi avertizările autorităţilor din Fiji pe website-ul Serviciului Meteorologic al Fiji http://www.met.gov.fj/http://severe.worldweather.org/, HEWS Humanitarian Early Warning Systems http://www.hewsweb.org/storms/.

Ameninţări teroriste, siguranţă şi criminalitate

Ambasada României la Canberra recomandă cetăţenilor români care călătoresc în Fiji să exercite măsurile normale de precauţie, inclusiv în ceea ce priveşte alerta în locurile publice. Presa locală menţionează situaţii de furturi (cu precădere furturi din buzunare) şi agresiuni sexuale asupra femeilor care călătoresc singure.

  • Se recomandă protejarea obiectelor de valoare şi evitarea zonelor izolate şi pustii.

Criminalitatea în zonele urbane este mai ridicată decât în regiunile rurale.

  • Se recomandă evitarea demonstraţiilor din oraşe.
  • Nu se recomandă cumpărarea bunurilor contrafăcute şi piratate.

Sistemul medical

Nu sunt necesare vaccinări anterioare călătoriei în Fiji.

Nu există restricţii de călătorie pentru vizite mai scurte de 5 luni. O adeverinţă medicală se solicită doar pentru cei care aplică pentru permis de muncă în Fiji.

Deşi turiştii străini nu sunt examinaţi în ceea ce priveşte virusul gripei porcine, dacă aceştia prezintă simptomele H1N1, pot fi evaluaţi separat. Cei infestaţi cu H1N1 vor primi tratament în funcţie de necesităţi.

Linia de urgenţă în Fiji este “911” pentru incendii şi urgenţe medicale.

Apelează gratuit numerele de urgență din Fiji!

Instituţiile medicale din zonele urbane ale Fiji sunt adecvate pentru cele mai multe probleme medicale de rutină. În mediul rural, formarea personalului este limitată şi nu există, de multe ori, provizii şi medicamente. Turiştii trebuie să aibă copii ale reţetelor pe care le utilizează. Recomandăm procurarea medicamentelor strict necesare înainte de călătoria în Fiji.

Asistenţa în caz de urgenţă este limitată, ambulanţele sunt slab echipate şi fără personal medical.

Recomandăm poliţe de asigurare de călătorie care să acopere furturi, pierderi şi probleme medicale. Mai multe detalii puteţi obţine accesând pagina de internet: http://www.lonelyplanet.com/fiji/essential-information#ixzz3Ol528nfv.

Doar două spitale mari, spitalul Lautoka în partea de vest a Lautoka şi Memorial Hospital în capitala Suva furnizează servicii de urgenţă şi ambulatoriu limitate. Există o cameră, de recompresie la spitalul din Suva. Există şi un spital privat în Suva, în stil occidental dar cu standarde de îngrijire scăzute. Problemele medicale grave care necesită spitalizare şi / sau evacuare medicală pot costa echivalentul a zeci de mii de dolari. Se solicită plata în numerar imediat pentru servicii de sănătate.

Febra de tip dengue, generată de un virus purtat de ţânţari, poate fi întâlnită în toate insulele care compun Fiji, îndeosebi în sezonul ploios.

Alte informaţii privind sistemul medical din Fiji pot fi accesate la http://wwwnc.cdc.gov/travel.

Condiţii privind traficul auto

  • În Fiji se circulă pe partea stângă. Majoritatea drumurilor din zonele urbane sunt pavate, dar  prost întreţinute. Drumurile din afara oraşelor nu sunt de obicei pavate. Iluminatul public este insuficient şi se întâlnesc frecvent animale fără stăpân, pietoni neglijenţi, iar gropile sunt periculoase îndeosebi pe timp de noapte. Recomandăm consultarea website-ul de birou turistic naţional Fiji şi al autorităţii naţionale responsabile pentru siguranţa rutieră.
  • Fiji are reglementări drastice împotriva conducerii sub influenţa alcoolului. Dacă un turist este oprit şi dovedit că se află la volan sub influenţa alcoolului, poate fi dus la secţia de poliţie pentru teste suplimentare; dacă şi al doilea test este afirmativ, acesta va fi reţinut, de regulă, peste noapte şi amendat a doua zi. Dacă persoana nu are o adresă permanentă în Fiji, poliţia locală o poate reţine în custodie, maximum 48 de ore, în vederea unei şedinţe speciale de judecată cu magistrat, inclusiv în zilele de lucru, la sfârşit de săptămână sau de sărbători.

Utilizarea cărţilor de credit

Cărţile de credit American Express, Diners Club, Visa, JCB International şi Mastercard au reprezentanţe în capitala Suva şi sunt acceptate de cele mai multe hoteluri, restaurante, magazine, companii de închirieri auto şi tur/operatori. American Express şi Visa pot înlocui cardurile de credit pierdute şi cecurile de călătorie.

Banca centrală şi banca de emisiune este Reserve Bank of Fiji iar Banca Naţională este o bancă comercială deţinută de guvern.

Programul orar bancar este 9:30 – 15:00 de luni până joi şi până la 16:00 vineri . Toate băncile sunt închise în zilele de sărbătoare .

ANZ operează un serviciu de 24 ore la sosirea pe Aeroportul Internaţional Concourse din Nadi. Banca Hawaii oferă automat servicii ATM în Suva, Nadi, Lautoka. ANZ oferă servicii ATM în Suva, Nausori, Nadi, Aeroportul internaţional Concourse din Nadi, Lautoka şi Labasa iar Banca Naţională şi Westpac oferă servicii EFTPOS în Suva, Nausori, Sigatoka, Nadi şi Lautoka.

Reglementări vamale

Sunt reglementări distincte cu privire la importul şi exportul de produse alimentare, alcool, produse din tutun şi arme de foc.

Regimul animalelor de companie

În situaţia în care se doreşte aducerea unui animal de companie, Ambasada României la Canberra recomandă contactarea Ministerului Agriculturii din Suva, cu 6 luni înainte de data la care se intenţionează sosirea în Fiji. Animalele de companie pot fi importate numai din anumite zone. Transportul animalelor de companie în Fiji este strict controlat.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal