Ce este aditivul E 900?
Aditivul alimentar E900, este un compus macromolecular cu rol de substanță antispumantă, antiaglomerantă și emulgatoare. Este un polimer sintetic, utilizat în numeroase scopuri medicale, dar şi în alimente.[1]
Cum se obține E 900?
Este un compus macromolecular, liniar care face parte din clasa siliconilor. Reprezintă un compus de policondensare, care are un schelet constituit din atomi de siliciu și oxigen, regulat intercalați, iar valențele libere ale siliciului sunt saturate prin radicali organici, metilici. Raportul dintre R/Si (unde R-CH3), caracterizează starea finală a produsului ca și proprietățile sale. Pentru uleiul de silicon raportul R/Si > 2. Întreaga clasă de compuși, prezintă proprietăți fizice și chimice cu totul speciale ca: stabilitate mare a constantelor fizice la variații de temperatură (de la -50oC până la 300oC), și o rezistență ridicată la acțiunea agenților chimici, ca oxigen, ozon, lumină.
Industrial se obțin prin hidroliza unor amestecuri cu compoziție controlată, formate din R2SiCl2 cu R3SiCl4 și eventual cu RSiCl3 unde R este radicalul metil (-CH3). Din dimetilsilandiolul (2(CH3)3Si-OH) se obțin polisiloxanii, prin eliminarea apei și prin condensarea lor.
Prin reacția de formare a dimetilpolisiloxanului, cu structură macro-moleculară liniară, având grupe marginale HO-, se obțin și polimeri ciclici, ciclosiloxani (-Si(CH3)2O-)n, în care n=3-8.[2]
Care sunt alimentele ce conțin aditivul alimentar E 900?
Aditivul alimentar E 900 se poate adăuga în:
- Grăsimi și uleiuri anhidre (cu excepția grăsimilor lactate anhidre);
- Alte emulsii de grăsimi și uleiuri, inclusiv tartinabile;
- Fructe și legume conservate în cutii sau borcane;
- Gem, jeleuri, marmelade și piure de castane îndulcit;
- Alte preparate tartinabile similare din fructe și legume;
- Alte produse de cofetărie, inclusiv dropsuri pentru împrospătarea respirației;
- Decorațiuni, învelișuri și umpluturi, cu excepția umpluturilor pe bază de fructe;
- Gumă de mestecat;
- Aluaturi;
- Supe și ciorbe;
- Sucuri de fructe;
- Băuturi aromatizate;
- Cidru de mere și de pere.[3]
Acest aditiv este folosit în mod obișnuit în uleiul de prăjit datorită eficienței sale bune de antispumare la temperaturi ridicate.
În ce se mai poate utiliza aditivul E 900?
Pe lângă utilizările sale în domeniul alimentar, aditivul E 900 mai poate fi utilizat în domeniul aerospațial, aviatic, chimic, metalurgie, medical și în domeniul sănătății, deoarece majoritatea produselor siliconice (cum ar fi uleiul siliconic, cauciucul siliconic, rășina siliconică) sunt obținute prin reacția polidimetilsiloxanilor cu regulatori, încrucișați (agenți de legătură, agenți de acoperire, etc.)
Poate fi întâlnit în șampoane, balsamuri și produse de îngrijire a pielii.
Are și utilizări medicale. Este folosit ca aerosol, contra edemului pulmonar acut, precum și pentru tratamentul unor dermatoze.[4]
Există efecte secundare în urma consumării aditivului alimentar E 900?
Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA), Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentară (EFSA), Comitetul mixt FAO/OMS de experți pentru aditivi alimentari (JECFA), precum și alte autorități au stabilit că aditivul E 900 este sigur pentru consumul uman.
PDMS este considerat „aditiv alimentar secundar direct” pentru consumul uman și poate fi utilizat în siguranță la procesarea alimentelor ca agent antispumant.
Conform FDA, aditivul alimentar E 900 poate fi utilizat în următoarele alimente cu respectarea limitelor impuse:
| Categoria de aliment | Nivelul maxim |
| Alimente gata de consum | 10 mg/kg |
| Lapte | 0 |
| Amestecuri uscate de gelatină pentru desert | 110 mg/kg |
| Deserturi gata de servit | 16 mg/kg |
| Sare pentru gătit | 250 mg/kg |
| Mâncare gătită | 10 mg/kg[5],[6] |
Care sunt caracteristicile aditivului E 900?
În tabelul de mai jos sunt prezentate caracteristicile de puritate care trebuie sa fie îndeplinite de aditivul alimentar E 900, conform regulamentului (UE) nr. 231/2012 al comisiei din 9 martie 2012 de stabilire a specificațiilor pentru aditivii alimentari enumerați în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului.
| Sinonime | Polidimetilsiloxan; Fluid de silicon; Ulei de silicon; Dimetilsilicon |
| Definiție | Dimetilpolisiloxanul este un amestec de polimeri siloxanici lineari complet metilați, ce conține unități repetate ale formulei (CH3)2 SiO și stabilizat cu unități trimetilsiloxi cu blocare terminală cu formula (CH3)3 SiO
|
| Denumire chimică | Siloxani și siliconi, di-metilici |
| Formulă chimică | (CH3)3-Si-[O-Si(CH3)2]n-O-Si(CH3)3 |
| Compoziție | Conține nu mai puțin de 37,3 % și nu mai mult de 38,5% siliciu total |
| Descriere | Lichid limpede, incolor, vâscos |
| Greutate specifică (25 °C/25 °C) | Între 0,964 și 0,977 |
| Spectru de absorbție în infraroșu
|
Spectrul de absorbție în infraroșu al unei pelicule lichide de probă între două plăci de clorură de sodiu prezintă maxime relative la aceleași lungimi de undă ca și preparatul similar de standard de referință dimetilpolisiloxan |
| Pierdere prin uscare | Nu mai mult de 0,5 % (150 °C, 4 ore) |
| Viscozitate | Nu mai puțin de 1,00 · 10– 4 m2s– 1 la 25 oC |
| Arsen | Nu mai mult de 3 mg/kg |
| Plumb | Nu mai mult de 1 mg/kg |
| Mercur | Nu mai mult de 1 mg/kg[7] |
PDMS are multe proprietăți fizice și chimice excelente, cum ar fi rezistența la temperaturi ridicate și scăzute, rezistența la radiații, rezistența la oxidare, permeabilitatea ridicată la aer, rezistența la intemperii, eliminarea mucegaiului, hidrofobicitatea și inerția fiziologică.
Dimetilpolisiloxanul prezintă un coeficient de vâscozitate relativ mic. Forțele moleculare superficiale reduse, conferă siliconilor excelente calități antispumante.
Doza zilnică maximă: 0,8 mg/kg corp.
Doza zilnică admisă pentru consumul uman este de până la 0,8 mg/kg corp, doză infimă, ce poate fi foarte uşor de depăşit.
Doza maximă de includere: 10-110 mg/kg
Ce sunt aditivii alimentari?
Conform OMS (Organizației Mondiale a Sănătății), substanțele care sunt adăugate în alimente pentru a menține sau îmbunătăți siguranța, prospețimea, gustul, textura sau aspectul alimentelor sunt cunoscute ca aditivi alimentari. Timp de secole, aditivii alimentari au fost folosiți pentru conservarea alimentelor, de exemplu sarea (în carne, slănină sau pește uscat), zahăr (în marmeladă) sau dioxid de sulf (în vin).
De-a lungul timpului, numeroși aditivi alimentari au fost dezvoltați pentru a satisface nevoile producției de alimente, deoarece fabricarea alimentelor pe scară largă este mult mai complexă decât producerea acestora acasă, la scară mică.
Introducerea aditivilor în alimente se realizează cu scopul de asigurare că alimentele procesate rămân sigure și în stare bună pe tot parcursul călătoriei de la fabrici sau bucătării industriale către depozite și magazine și, în final, către consumatori.
Utilizarea aditivilor alimentari este justificată numai atunci când utilizarea lor are o necesitate tehnologică, nu induce în eroare consumatorii și servește o funcție tehnologică bine definită precum păstrarea calității nutriționale a alimentelor sau sporirea stabilității alimentelor.
Aditivii alimentari pot fi derivați din plante, animale sau minerale sau pot fi sintetici. Aceștia sunt adăugați în mod intenționat în alimente pentru a îndeplini anumite scopuri tehnologice. Există câteva mii de aditivi alimentari utilizați, toți fiind proiectați pentru a îndeplini o anumită sarcină, de obicei pentru a face alimentele mai durabile sau mai atrăgătoare.[8]
Cum sunt evaluați aditivii alimentari în funcție de risc?
Organizația Mondială a Sănătății, în cooperare cu Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO), sunt responsabile de realizarea evaluării riscurilor care pot apărea în urma consumării aditivilor alimentari. Evaluarea riscului aditivilor alimentari este realizată de un grup științific internațional de experți.
Pot fi utilizați numai aditivii alimentari care au fost supuși unei evaluări a siguranței JECFA și care nu prezintă un risc pentru sănătatea consumatorilor. Acest lucru se aplică indiferent dacă aditivii alimentari provin dintr-o sursă naturală sau sunt sintetici. Evaluările JECFA se bazează pe analize științifice ale tuturor datelor biochimice, toxicologice și de altă natură, relevante despre un anumit aditiv.
Autoritățile naționale, fie pe baza evaluării JECFA, fie pe baza unei evaluări naționale, pot autoriza apoi utilizarea aditivilor alimentari.
Punctul de plecare pentru a determina dacă un aditiv alimentar poate fi utilizat fără a avea efecte nocive este stabilirea dozei zilnice acceptabile. Doza zilnică recomandată este o estimare a cantității de aditiv din alimente sau apă potabilă care poate fi consumată în siguranță zilnic, de-a lungul vieții, fără efecte adverse asupra sănătății.5,[9]
Cum știm că alimentele conțin aditivi alimentari?
Conform Organizației Mondiale a Sănătății, la nivel global sunt stabilite practici, standarde și orientări privind etichetarea alimentelor. Aceste standarde sunt implementate în majoritatea țărilor, iar producătorii de alimente sunt obligați să indice ce aditivi sunt în produsele lor. În Uniunea Europeană, de exemplu, există o legislație care reglementează etichetarea aditivilor alimentari conform unui set de „numere de E-uri” predefinite. Persoanele care au alergii sau sensibilități la anumiți aditivi alimentari ar trebui să citească etichetele cu atenție.
Organizația Mondială a Sănătății încurajează autoritățile naționale să monitorizeze și să se asigure că aditivii alimentari din alimentele și băuturile produse în țările lor respectă utilizările, condițiile și legislația.
Concluzii și Reglementări legislative E 900
Dimetilpolisiloxanul (E 900) este enumerat în Regulamentul Comisiei (UE) nr. 231/2012 ca aditiv alimentar autorizat în UE ca „Aditivi, alții decât coloranții și îndulcitorii”. [10]
Utilizarea aditivului este necesară având în vedere proprietățile sale, antispumante (pentru băuturi), antiaglomerante și emulgatoare (guma de mestecat, produse de cofetărie etc.). Aditivul mai este utilizat în produse cosmetice și farmaceutice.
Autor: dr. ing. Ancuța Fulvia Manolache
Referinte bibliografice
[1] https://www.fao.org/fileadmin/user_upload/jecfa_additives/docs/monograph11/additive-315-m11.pdf
[2] Elena Oranescu, Aditivii alimentari-necesitate și risc, Editura SemnE, 2005, București
[3] Regulamentul (UE) nr. 1129/2011 al comisiei din 11 noiembrie 2011 de modificare a anexei II la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului prin stabilirea unei liste a Uniunii a aditivilor alimentar
[4]https://foodadditives.net/antifoaming-agent/dimethylpolysiloxane/#easy-footnote-bottom-3-276
[5] https://www.accessdata.fda.gov/scripts/cdrh/cfdocs/cfcfr/CFRSearch.cfm?fr=173.340
[6] https://inchem.org/documents/jecfa/jecmono/v60je01.pdf
[7] REGULAMENTUL (UE) NR. 231/2012 AL COMISIEI din 9 martie 2012 de stabilire a specificațiilor pentru aditivii alimentari enumerați în anexele II și III la Regulamentul (CE) nr. 1333/2008 al Parlamentului European și al Consiliului
[8] https://www.who.int/news-room/fact-sheets/detail/food-additives
[9] https://www.fao.org/home/en
[10] Commission Regulation (EU) No 1129/2011 of 11 November 2011 amending Annex II to Regulation (EC) No 1333/2008 of the European Parliament and of the Council by establishing a Union list of food additives, https://eur-lex.europa.eu/legal-content/EN/TXT/?uri=CELEX:02008R1333-20191023
10 https://pixabay.com/ro/photos/jeleuri-bomboane-dulciuri-ur%c8%99i-1618074/