Cu ocazia începerii noului an şcolar, Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – InfoCons, urează tuturor elevilor şi cadrelor didactice, mult succes şi realizarea tuturor obiectivelor propuse.
InfoConsomânia – InfoCons oferă elevilor 5 sfaturi utile pentru a fi în siguranţă:
1) Să aibă mare grijă de bunurile de valoare pe care le au asupra lor, mai ales în mijloacele de transport şi pe drumul către şi dinspre şcoală. Totodată, respectivele bunuri de valoare, precum şi banii de buzunar nu trebuie lăsate în bănci sau în buzunarele hainelor din cuier, deoarece astfel sunt la îndemâna hoţilor.
2) Să nu intre în vorbă cu necunoscuţii şi să nu le dea acestora indicii cu privire la imobilul în care locuiesc sau la situaţia financiară, acestea putând fi informaţii preţioase pentru răuvoitori. De asemenea, necunoscuţii care sună la uşă nu trebuie primiţi în casă, indiferent de calitatea pe care şi-o declină.
3) Să se ferească de anturajele dubioase, să nu riposteze la agresivitatea verbală şi să evite agresivitatea fizică. Conflictele, fie ele chiar şi unele minore, trebuie evitate, pentru că oricând pot genera în altercaţii violente.
4) Să evite consumul de alcool, etnobotanice, ţigări sau chiar droguri.
5) Să circule doar pe trotuare, iar în lipsa acestora, pe căile laterale sau pe partea stângă a drumului. De asemenea, traversarea străzilor trebuie să se facă doar prin locurile marcate, şi niciodată în fugă sau fără o asigurare prealabilă. În cazul elevilor de vârste mai mici, se recomandă ca traversarea să se facă doar împreună cu persoane mai în vârstă.
Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din Romania – InfoCons, unica organizaţie din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociaţie de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct şi indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federaţiei Asociaţiilor de Consumatori.