Colaborarea dintre Poliţia Română, prin Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii, şi Asociaţia Infocons împlineşte anul acesta 11 ani, timp în care am participat împreună la numeroase acţiuni informativ-preventive destinate populaţiei, activităţi ce au suscitat un viu interes în rândul cetăţenilor şi au fost apreciate ca deosebit de utile de către aceştia.
Parteneriatul nostru a debutat în mod firesc, având în vedere faptul că Poliţia Română apără drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei şi veghează la respectarea legii, iar Infocons are ca principal obiectiv apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor.
Am apreciat, de la bun început, colaborarea cu această organizaţie neguvernamentală, iar timpul ne-a dovedit că implicarea sa în informarea, educarea şi protecţia consumatorilor este una reală, consistentă şi sustenabilă.
Am participat împreună la activităţi preventive dedicate elevilor şi cadrelor didactice, la acţiuni în locuri publice destinate conştientizării cetăţenilor, am făcut schimb de bune practici în cadrul unor seminarii şi conferinţe organizate sub egida Infocons. Toate aceste evenimente au contribuit la informarea şi educarea membrilor comunităţii, astfel încât să nu le fie încălcare drepturile, de orice natură ar fi acestea, respectiv să ştie cui să se adreseze şi ce măsuri legale se pot lua în cazul în care le sunt prejudiciate interesele.
Apreciem că în peisajul societăţii civile există o astfel de organizaţie, dedicată protecţiei consumatorilor. Adresam mulţumiri Asociaţiei Infocons pentru sprijinul acordat de-a lungul timpului şi ne dorim ca, în continuare, să facem front comun pentru prevenirea oricăror forme de încălcare a drepturilor cetăţeneşti!
Cu respect,
Inspectoratul General al Poliţiei Române
Institutul de Cercetare şi Prevenire a Criminalităţii
Subcomisar de poliţie Sorin Stănică