După inundație:
- evitați zonele în care apa nu s-a retras complet. Aceasta poate fi contaminată cu benzină, motorină sau resturi de la canalizare; de asemenea, poate fi încărcată electric de la linii de tensiune înaltă sau cabluri electrice căzute la pământ;
- evitați curenţii de apă;
- nu vă apropiați de zonele unde au căzut cabluri electrice și anunţați autorităţile despre aceasta;
- întoarceți-vă acasă, doar când autorităţile au permis acest lucru;
- fiți atenți atunci când intrați în clădirile care au fost inundate: rezistenţa acestora ar putea fi afectată, în special la nivelul fundaţiei;
- nu utilizați instalaţiile electrice, de apă și de gaze naturale decât după verificarea acestora de specialiști;
- după întoarcerea în locuință nu utilizați imediat chibrituri, brichete sau alte obiecte ce produc flacără deschisă, deoarece există posibilitatea să se fi acumulat gaze inflamabile în interior. Dacă simţiți miros de gaz sau auziți un șuierat, aerisiți locuința, părăsiți clădirea rapid și anunțați operatorul local de gaze naturale;
- curăţați și dezinfectați toate obiectele care au fost în contact cu apa pentru a evita îmbolnăvirea;
- consumați numai apă îmbuteliată până când se anunță oficial că apa de la rețeaua publică este potabilă.