Ascultaţi informaţiile autorităţilor locale privind alimentarea cu apă potabilă a localităţii.
Evitaţi zonele în care mai există apă: apa poate fi contaminată cu benzină, motorină sau resturi de la canalizare; de asemenea, poate fi încărcată electric de la linii de tensiune înaltă sau cabluri electrice căzute la pămant.
Evitaţi curenţii de apă.
Informaţi-vă în legătură cu zonele în care apele sau retras: drumurile ori podurile ar putea să-şi fi diminuat rezistenţa şi ar putea ceda sub greutatea maşinilor.
Nu vă apropiaţi de zonele unde au căzut cabluri electrice şi anunţaţi autorităţile despre aceasta.
Întoarceţi-vă acasă, doar dacă autorităţile au permis acest lucru.
Fiţi atent când intraţi în clădirile care au fost inundate: rezistenţa acestora ar putea fi afectată, în special la nivelul fundaţiei.
Nu folosiţi instalaţiile de alimentare cu electricitate, apă, gaze decat după aprobarea operatorilor de specialitate.
După întoarcerea în locuință nu utilizați imediat chibrituri, brichete sau alte obiecte ce produc flacără deschisă, deoarece există posibilitatea să se fi acumulat gaze inflamabile în interior. Dacă simţiți miros de gaz sau auziți un șuierat, aerisiți locuința, părăsiți clădirea rapid și anunțați operatorul local de gaze naturale;
Curăţaţi şi dezinfectaţi toate obiectele care au fost în contact cu apa: există pericolul de îmbolnăviri serioase ca urmare a lipsei igienei şi canalizărilor afectate.
Consumați numai apă îmbuteliată până când se anunță oficial că apa de la rețeaua publică este potabilă.
Sursa: IGSU