Palatul Ministerului Lucrărilor Publice (Primăria București), ieri și azi – o9atitudine pentru cultură

Clădit în capitală, între 1906 și 1910, conform planurilor lui Petre Antonescu, Palatul Ministerului Lucrărilor Publice a fost realizat conform stilului tradițional, neoromânesc. Terenul pe care a fost construit se numea pe atunci `Maidanul lui Duca`, fiind un teren viran pe care se organiza uneori un bâlci.

La inaugurarea clădirii, în 1910, Monetăria Națională a bătut o medalie comemorativă care avea pe cele 2 fețe ale sale profilul regelui Carol I, respectiv silueta clădirii.

Palatul a fost conceput simetric, în formă de careu, remarcându-se din punct de vedere arhitectural intrarea principală, vestibulul și scara de onoare. De altfel, acesta este unul dintre monumentele cele mai importante din țară, construit în stilul vechii arhitecturi românești.

În cea de-a doua jumătate a Primului Război Mondial, clădirea este rechiziționată și folosită drept Comandatură Generală Germană.

Edificiul suferă pagube mari în timpul bombardamentelor din cel de-al Doilea Război Mondial, fiind apoi reconstruit și lărgit, operațiune supravegheată tot de arhitectul Petre Antonescu. În 1948, clădirea este înălțată cu 1 etaj, iar Primăria Generală se mută aici, având Palatul drept reședință până în 2010, când încep noi lucrări de reconstrucție.

Lucrările de consolidare a clădirii au folosit o metodă de izolare antiseismică a bazei acesteia, identică cu cea folosită pentru consolidarea Arcului de Triumf. După finalizarea lucrărilor, Primăria Municipiului București se mută înapoi în clădire, acolo unde își are sediul și în ziua de astăzi.

Palatul este înscris pe lista monumentelor istorice ale Bucureștiului.

Mai multe informații pe centenar.infocons.ro.

Citește și:

– Parcul Custozza, ieri și azi

Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal