Un important dosar legislativ preluat și gestionat de Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), pe perioada deținerii de către țara noastră a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, este propunerea de Regulament privind Legea Generală a Alimentelor.
În data de 11 februarie, Parlamentul European și Consiliul au ajuns la un acord provizoriu referitor la propunerea Comisiei Europene, depusă în aprilie anul trecut, de modificare a Regulamentului privind legislația alimentară generală.
Este o reușită a echipei de experți ai ANSVSA, care a purtat negocieri suținute pe parcursul a trei întâlniri trialog Parlament, Consiliu și Comisie și a opt intâlniri tehnice, care au avut loc începând cu data de 1 ianuarie, când România a preluat Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene în domeniile veterinar și siguranța alimentelor.
Propunerea urmărește inițiativa cetățenilor europeni și creșterea transparenței evaluării riscurilor la nivelul UE în lanțul alimentar, consolidarea fiabilității, obiectivității și independenței Autorității Europene pentru Siguranța Alimentară (EFSA) și revizuirea guvernanței acestei instituții, pentru a asigura sustenabilitatea sa pe termen lung. Propunerea răspunde, de asemenea, controlului de sănătate al Legii Generale a Alimentelor, încheiat în ianuarie 2018.
Este o materializare a dezideratului UE de a orienta viitoarele strategii în domeniul siguranței alimentelor către perfectarea modului de soluționare al problematicilor cheie la nivelul spațiului comunitar, cum ar fi: gestionarea situațiilor de criză, utilizarea de instrumente de evaluare a riscului în luarea deciziei și comunicarea riscului.
Se urmărește înființarea unei baze de date europene comune a studiilor comandate pentru substanțierea dosarelor de autorizare depuse de companii.
Proiectele de norme care să asigure transparența și independența procedurii UE de evaluare a riscurilor pentru siguranța alimentară au fost convenite provizoriu cu Președinția Română.
Procedural, acest acord urmează să fie confirmat în cadrul Comitetului Reprezentanților Permanenți și apoi înaintat Parlamentului European spre aprobare, iar în final va fi retransmis Consiliului, pentru adoptarea finală.
Noile norme vor intra în vigoare în a douăzecea zi de la data publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.
Sursa: ASNVSA.
– STOP degradării calității vieții în România!
– Numărul InfoCons, destinat și persoanelor cu dizabilități
– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!
– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!
Nr. de tel – 021.9615 sau *9615
Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro