Comisia ia măsuri suplimentare pentru a se asigura că profesioniștii pot beneficia pe deplin de piața unică

Astăzi, Comisia a luat măsuri suplimentare în cadrul procedurilor de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva a 26 de state membre pentru a asigura punerea în aplicare integrală a normelor UE privind recunoașterea calificărilor profesionale.

Citește și:

Gestionarea dezastrelor în UE – Mecanismul de protecție civilă

Doar o piață unică funcțională poate să își valorifice pe deplin potențialul pentru cetățenii și întreprinderile din întreaga Europă. În conformitate cu Comunicarea privind piața unică din 22 noiembrie 2018, Comisia ia astăzi măsuri suplimentare de asigurare a respectării legislației, pentru a garanta că toate statele membre respectă pe deplin normele UE privind recunoașterea calificărilor profesionale.

Profesioniștii din cadrul pieței unice a UE pot să se deplaseze dincolo de frontiere și să-și exercite profesia sau să presteze servicii în alte state membre. UE a instituit norme care să le permită profesioniștilor, cum ar fi doctorii sau arhitecții, să beneficieze de recunoașterea calificărilor lor profesionale într-un alt stat membru. Directiva privind calificările profesionale (Directiva 2013/55/UE) a fost modernizată în 2013 și a trebuit să fie transpusă în legislația națională până la 18 ianuarie 2016.

Comisia trimite astăzi avize motivate unui număr de 24 state membre (Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Regatul Unit) și scrisori complementare de punere în întârziere către 2 state membre (Estonia și Letonia) cu privire la neconformitatea legislației și practicii lor juridice naționale cu normele UE privind recunoașterea calificărilor profesionale (Directiva 2005/36/CE astfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/55/UE).

Citește și:

Protejarea intereselor-cheie în negocierile comerciale dintre UE și SUA

Avizele motivate și scrisorile complementare de punere în întârziere se referă la aspecte cruciale pentru funcționarea Directivei privind calificările profesionale, în special:

  • Cardul profesional european: Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franța, Ungaria, Italia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Suedia;
  • Mecanismul de alertă: Austria, Belgia, Croația, Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Letonia, Malta, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania și Suedia;
  • Posibilitatea de a avea acces parțial la o activitate profesională: Austria, Belgia, Croația, Danemarca, Estonia, Franța, Germania, Ungaria, Letonia, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia și Suedia;
  • Proporționalitatea cerințelor lingvistice: Belgia, Bulgaria, Croația, Germania, Polonia, România și Slovacia;
  • Instituirea unor centre de asistență: Franța, Ungaria, Italia și Portugalia;
  • Transparența și proporționalitatea obstacolelor de reglementare: Austria, Belgia, Bulgaria, Croația, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Luxemburg, Malta, Țările de Jos, Polonia, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Regatul Unit.

Aceste aspecte au fost, de asemenea, menționate într-o Comunicare din ianuarie 2017 privind recomandările de reformă pentru reglementarea serviciilor profesionale.

Citește și:

Știați că 80% dintre cazurile de tulburări neuro-biologice sunt înregistrate la băieți?

Toate statele membre vizate au acum la dispoziție două luni pentru a răspunde argumentelor prezentate de Comisie. În absența unui răspuns satisfăcător, Comisia poate decide să adreseze un aviz motivat Estoniei și Letoniei și să sesizeze Curtea de Justiție a UE cu privire la celelalte 24 de state membre.

Context

Odată cu normele UE privind recunoașterea calificărilor profesionale (Directiva 2005/36/CE astfel cum a fost modificată prin Directiva 2013/55/UE), UE a instituit un sistem modern de recunoaștere a calificărilor și a experienței profesionale în întreaga UE. Acesta promovează recunoașterea automată a calificărilor profesionale în țările UE, facilitând prestarea de servicii de către profesioniști în întreaga Europă și garantând, în același timp, un nivel sporit de protecție pentru consumatori și cetățeni.

Citește și:

Safety Gate: Sistemul de alertă rapidă pentru produse nealimentare periculoase

În general, directiva se aplică profesiilor reglementate cum ar fi asistenții medicali, doctorii, farmaciștii sau arhitecții. Excepțiile sunt profesiile reglementate prin directive specifice ale UE cum ar fi auditorii, intermediarii de asigurări, controlorii de trafic aerian, avocații și agenții comerciali. Directiva stabilește, de asemenea, norme pentru mobilitatea temporară, stabilirea într-o altă țară din UE, diferite sisteme de recunoaștere a calificărilor și verificarea cunoștințelor lingvistice și a titlurilor academice profesionale.

Aceste norme sunt completate de cardul profesional european (CPE), un certificat electronic disponibil din ianuarie 2016 pentru cinci profesii (asistenți medicali generaliști, fizioterapeuți, farmaciști, agenți imobiliari și ghizi montani). Pentru a se asigura că pacienții și consumatorii din UE sunt protejați în mod adecvat, Comisia a introdus, de asemenea, un mecanism de alertă. Statul membru care primește profesioniști din alte țări ale UE este responsabil de verificarea calificărilor acestora sau a aptitudinii lor de a practica și, în caz de dubiu justificat, de contactarea statului membru care a eliberat diploma.

Pentru a facilita și a accelera acest schimb de informații între statele membre, Comisia a instituit Sistemul electronic de informare al pieței interne (IMI).

Citește și:

Congelarea alimentelor poate ajuta la reducerea risipei alimentare!

Informații suplimentare

– Cu privire la deciziile importante din pachetul de măsuri în constatarea neîndeplinirii obligațiilor din martie 2019, a se vedea textul complet al MEMO/19/1472.

– Cu privire la procedura în constatarea neîndeplinirii obligațiilor în general, a se vedea MEMO/12/12.

– Cu privire la procedura UE de constatare a neîndeplinirii obligațiilor.

Sursa: Europa.eu

Citește și:

Ești asigurat? Cum te-ai asigurat? Ai citit contractul de asigurare?

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal