V-ați gândit care sunt rezultatele unui consum mai mare decât cererea pe care o avem pentru alimente?

Ei bine, în primul rând, prin aruncarea acestora, putem spune că aruncăm și bani.

De exemplu, o familie cu venituri medii în Estonia aruncă mâncare în valoare de 200 de euro anual [1], iar în țările cu economii mai dezvoltate și venituri pe măsură, această sumă poate fi de 2 sau chiar de 3 ori mai mare.

[1], Stenmark et al., 2016. Estimates of European food waste level. FUSIONS project.

Respect mâncării!

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal