Înot de anduranță : Vidraru și încrederea construită în doi – Apa înseamnă viață ! InfoCons te informează
Douăzeci și doi de kilometri și lecția de a merge împreună.
Mihai Badea
În 2020, când lumea părea să-și fi pierdut ritmul obișnuit, eu am găsit un alt ritm în apă. După cei 14 kilometri de la Beliș, din anul precedent, aveam în minte o întrebare simplă: ce urmează? Nu mă interesa doar să adaug o distanță mai mare pe o listă. Voiam să înțeleg dacă pot construi ceva durabil din această pasiune pe care o descoperisem târziu.
Răspunsul a venit la Vidraru. Douăzeci și doi de kilometri, înotați în tandem cu Bogdan. Pentru mine, experiența aceasta a schimbat felul în care priveam înotul de anduranță. Până atunci învățasem că trebuie să-mi cunosc propriul ritm. La Vidraru am înțeles că, uneori, trebuie să știi să-l asculți și pe al celuilalt.
Poate suna ciudat. Înotul este, în aparență, un sport individual. Tu tragi fiecare braț, tu respiri, tu simți oboseala în umeri. Nimeni nu poate face mișcările în locul tău. Și totuși, în mijlocul unui lac, când ai de parcurs o distanță lungă alături de alt om, descoperi cât de puțin înseamnă cuvântul «singur».
Pe Bogdan îl aveam alături încă de la Beliș. Acolo fusese omul care m-a ajutat să privesc altfel apa deschisă. Nu ca pe un bazin fără margini, ci ca pe un loc în care trebuie să intri cu respect și cu atenție. La Vidraru urma să trecem de la această lecție la una și mai dificilă: să înotăm împreună, nu doar unul lângă altul.
În tandem, nu e suficient să fii bine pregătit. Poți să ai energie, poți să fii hotărât, poți să ai un plan foarte clar, dar dacă nu ții seama de partener, lucrurile nu funcționează. Ritmul unuia îl influențează pe al celuilalt. Orice schimbare trebuie simțită și înțeleasă. Nu poți pleca pur și simplu înainte doar pentru că în acel moment te simți mai puternic.
Pentru mine, obișnuit să-mi fixez obiective și să le urmăresc cu încăpățânare, aceasta a fost o lecție importantă. În multe situații din viață ni se spune să fim primii, să ne depășim limitele, să nu lăsăm pe nimeni să ne încetinească. Apa mi-a arătat și cealaltă parte a lucrurilor: uneori, adevărata reușită este să ajungeți împreună.
Vidraru nu este un loc pe care să-l tratezi cu superficialitate. Întinderea apei și cadrul sălbatic îți amintesc repede că nu controlezi totul. Poți controla felul în care te-ai pregătit, felul în care îți dozezi efortul și deciziile pe care le iei. Nu poți controla lacul. Și tocmai de aceea trebuie să intri în apă cu o anumită modestie.
Am învățat să fiu atent nu doar la ce simt eu, ci și la ce se întâmplă lângă mine. Când înoți mult timp, comunicarea nu mai seamănă cu aceea de pe uscat. Nu stai să explici în fraze lungi ce ai de gând să faci. Observi, te adaptezi, ai răbdare. Încrederea nu este o declarație frumoasă. Este ceva ce dovedești prin felul în care te porți, metru după metru.
M-am gândit adesea la diferența dintre a avea un partener și a avea încredere într-un partener. Poți să fii alături de cineva fără să fii cu adevărat împreună cu el. Poți să faci parte din aceeași echipă și totuși să urmărești numai propriul rezultat. În apă, această diferență se vede imediat. Dacă fiecare își urmărește doar ritmul lui, tandemul nu mai există.
Nu vreau să transform cei 22 de kilometri într-o poveste despre eroism. A fost un efort mare și a fost o experiență care m-a solicitat. Dar, când îmi amintesc de Vidraru, primul lucru la care mă gândesc nu este cifra. Mă gândesc la relația dintre doi oameni care au ales să parcurgă aceeași distanță, în același timp, respectându-se unul pe celălalt.
Există o formă de responsabilitate care apare numai atunci când cineva se bazează pe tine. Nu mai iei decizii doar pentru confortul tău. Nu mai privești fiecare dificultate numai prin ceea ce înseamnă ea pentru tine. Înțelegi că ceea ce faci îl poate ajuta sau îl poate încurca pe celălalt. Și începi să fii mai atent.
Am întâlnit această responsabilitate în sportul de echipă, când jucam polo. Am întâlnit-o și în cariera profesională. Dar la Vidraru am simțit-o într-un mod foarte direct. Eram doi oameni în apă, fiecare cu propriul efort, dar cu o singură direcție. Iar asta cerea mai mult decât rezistență fizică.
Cred că încrederea se construiește în lucruri mici. În consecvență. În respectarea unei înțelegeri. În disponibilitatea de a te adapta fără să faci din asta un sacrificiu pe care trebuie să-l observe toată lumea. În faptul că celălalt știe că nu îl vei lăsa în urmă doar pentru că ți-ar fi mai ușor.
Pe măsură ce am continuat să înot distanțe tot mai mari, am înțeles cât de importante sunt aceste relații. Din afară se vede un om care intră în apă și parcurge mulți kilometri. În spatele lui sunt însă oameni care îl încurajează, îl sprijină, îi spun când greșește și îi oferă încrederea de care are nevoie. Nicio performanță de anduranță nu este atât de individuală pe cât pare într-o fotografie.
La Vidraru, Bogdan nu a fost doar omul cu care am înotat 22 de kilometri. A fost partenerul alături de care am descoperit că poți să-ți testezi limitele fără să transformi totul într-o competiție cu cel de lângă tine. Că poți fi ambițios și, în același timp, atent. Că poți să-ți dorești să mergi înainte fără să uiți să privești în jur.
Au trecut ani de atunci și am avut parte de alte lacuri, alte distanțe și alte încercări. Fiecare mi-a lăsat ceva. Dar Vidraru are un loc aparte în memoria mea tocmai pentru că m-a învățat o lecție pe care o folosesc și astăzi, dincolo de sport.
În viață, nu toate drumurile trebuie parcurse singur. Uneori întâlnești un om alături de care poți merge mai departe decât ai fi crezut. Nu pentru că îți duce el povara, ci pentru că încrederea dintre voi schimbă felul în care o porți.
Când mă întreabă cineva ce înseamnă anduranța, mă gândesc la răbdare, disciplină și capacitatea de a continua. Dar după Vidraru aș adăuga fără ezitare încă un cuvânt: încredere.
Pentru că există distanțe pe care le măsori în kilometri și distanțe pe care le înțelegi abia când le parcurgi împreună cu cineva.
La Vidraru am înotat 22 de kilometri. Lecția a rămas cu mine mult mai departe de atât.
Mulțumesc, apă!

















