Amenzi de 1.158.500 lei după controalele Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța

Amenzi de 1.158.500 lei după controalele Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța

 

În perioada 12.10.2026–16.10.2026, 12 comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța au desfășurat 101 controale privind activitățile de prestări de servicii și de comercializare a produselor, pentru verificarea respectării prevederilor legale privind protecția consumatorilor.

În urma verificărilor efectuate, au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare totală de 1.158.500 lei și a fost dispusă oprirea definitivă de la comercializare (OD) a produselor neconforme în valoare totală de 24.712 lei.

În cadrul acțiunilor de control desfășurate la marii retaileri, au fost verificate 65 de puncte de lucru și au fost aplicate amenzi contravenționale în valoare de 715.000 lei. La finalul perioadei raportate, 34 de controale se află în desfășurare.

Principalele abateri constatate :

Principalele abateri constatate au vizat utilizarea unor practici comerciale înșelătoare, precum și expunerea la raft, fără delimitare, a produselor pe bază de lapte cu adaos de grăsimi și/sau proteine nelactate. Aceste practici pot induce în eroare consumatorii cu privire la natura și caracteristicile produselor, afectând posibilitatea acestora de a face alegeri în cunoștință de cauză.

De asemenea, au fost identificate la comercializare produse alimentare cu data-limită de consum depășită, precum și fructe și legume cu caracteristici organoleptice necorespunzătoare. Totodată, comisarii au constatat nerespectarea regimului termic de păstrare a produselor alimentare și a condițiilor de utilizare a vitrinelor frigorifice, precum și deficiențe de igienă și întreținere ale utilajelor, spațiilor de depozitare și ale pavimentului.

Pentru abaterile constatate, au fost aplicate amenzi contravenționale și s-a dispus remedierea integrală a tuturor deficiențelor, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

În ceea ce privește prestarea serviciilor, în cadrul verificărilor efectuate la un club sportiv au fost identificate deficiențe privind starea de întreținere a spațiilor și a dotărilor. Pereții și tavanele prezentau zone cu finisaje exfoliate, tencuială desprinsă, fisuri și pete de umezeală. De asemenea, au fost observate porțiuni cu vopsea degradată pe conducte și elemente de fixare cu urme de coroziune, precum și fisuri vizibile la nivelul fațadei. Astfel , s-a dispus oprirea parțială a prestării serviciilor.

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța continuă acțiunile de supraveghere și control în vederea asigurării respectării drepturilor consumatorilor, a condițiilor de siguranță și a conformității produselor și serviciilor oferite pe raza județului Constanța.

 

Sursa : CJPC Constanța

Semnătura : Departamentul InfoCons de Comunicare

 

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Te-ar putea interesa și