InfoCons – Acum 10 ani – Educația care dezvoltă, nu îngrădește ghid pentru părinți despre potențialul copiilor – prof Florian Colceag
Un dialog InfoCons cu prof. Florian Colceag despre potențialul copiilor și greșelile sistemului
Educația este una dintre temele care ne privesc pe toți, în calitate de părinți, de profesori sau, pur și simplu, de cetățeni. În cadrul emisiunii InfoCons „În dialog cu consumatorii”, prof. Florian Colceag, președintele Institutului Român pentru Studii și Cercetări Avansate (IRSCA), a vorbit despre ce înseamnă cu adevărat educația, despre potențialul cu care se naște fiecare copil și despre motivele pentru care sistemul actual, în opinia sa, îl irosește adesea. Am sintetizat pentru dumneavoastră ideile principale ale acestei discuții.
Ne naștem cu un potențial uriaș
Punctul de plecare al discuției este unul optimist, dar și tulburător: fiecare om vine pe lume cu o capacitate intelectuală uriașă, cu o mare sensibilitate față de mediu și cu o putere remarcabilă de implicare. Problema, spune profesorul Colceag, este că aceste însușiri încep să se „tocească” de la vârste foarte mici, pe măsură ce copilul intră în tiparele impuse de sistemul social și de școală.
Explicația are, în viziunea sa, și o bază biologică: organismul funcționează după principiul „folosește sau pierzi”. Așa cum un mușchi neantrenat se atrofiază, tot astfel potențialul intelectual nefolosit se pierde. De aceea, adevărata educație nu ar trebui să însemne imitarea celorlalți, ci descoperirea și dezvoltarea potențialului propriu al fiecărui copil.
Educație, nu dresură
Una dintre cele mai importante distincții pe care le face invitatul este cea dintre educație și dresură. Dresura se bazează pe răsplată și pedeapsă — iar în școală, subliniază el, răsplata și pedeapsa se dau prin note. Atunci când un copil gândește, analizează și vine cu opinii personale, dar este „pedepsit” cu o notă mică pentru că nu a reprodus întocmai ce a spus profesorul, rezultatul este descurajarea și, în timp, revolta.
„Educația este o sculptură în suflete și în creiere. Dacă n-o faci bine, în loc să scoți opere de artă, scoți monștri.”
Consecința unui sistem centrat pe memorare și disciplină rigidă este, spune profesorul Colceag, o eficiență foarte scăzută: rata de reținere a cunoștințelor la finalul școlii ar fi de doar 6%. În schimb, atunci când copiii învață unii de la alții și sunt implicați activ, gradul de reținere crește spectaculos. Copiii, atrage el atenția, nu sunt „soldăței de plumb” care trebuie să stea liniștiți, ci ființe vii, care au nevoie de libertate, de încredere și de răspunsuri la curiozitățile lor.
Părinții și profesorii, primii care trebuie sprijiniți
Un mesaj esențial al discuției este că schimbarea începe cu adulții. Copiii imită părinții în primii ani de viață, iar tiparele preluate atunci devin, mai târziu, modul în care își vor crește propriii copii. Astfel se perpetuează, din generație în generație, aceleași greșeli. De aceea, spune invitatul, părinții — mai ales cei ai copiilor cu abilități înalte — au nevoie de sprijin pentru a înțelege cum să își însoțească și să își încurajeze copiii.
Cât despre profesori, profesorul Colceag observă că implicarea este maximă la vârstele mici — la educatoare și învățătoare — și scade pe măsură ce copiii cresc, ajungând aproape de zero la liceu și la universitate. Nu pentru că profesorii nu ar fi capabili, ci pentru că sistemul le cere, în primul rând, să predea, să asculte și să pună absențe, nu să se ocupe de dezvoltarea personalității elevilor. Există însă și profesori-mentori remarcabili, iar copiii care lucrează cu ei „se văd de pe Lună”: au performanțe pentru că învață că sunt capabili și inteligenți.
O regulă pe care ar trebui să o cunoască orice educator: un copil căruia i se spune de trei ori că a greșit sau că „nu e bun de nimic” ajunge să creadă acest lucru și încetează să mai caute succesul. Aprecierea, chiar și un simplu „e interesant ceea ce spui”, poate schimba, în schimb, traiectoria unui copil.
Copiii trăiesc ceea ce văd
Profesorul Colceag insistă asupra puterii exemplului. Copiii învață din ceea ce trăiesc: acolo unde văd violență, învață violența; acolo unde văd corupție sau lipsă de respect, le preiau ca modele de comportament. Din acest motiv, mediul din jurul lor — de la familie și școală până la televiziune — are un rol decisiv.
Ca exemplu de bună practică, invitatul menționează educația pentru non-violență practicată în alte țări, unde, încă de la clasele mici, cuvinte precum iubire, pace, armonie și frumusețe sunt așezate la vedere în clasă și devin repere de gândire pentru copii. Tot acolo, relația profesor–elev este una de apropiere, nu de ierarhie rigidă: profesorul nu stă „pe un piedestal”, ci printre elevi. Așezarea adultului deasupra copilului, avertizează el, creează contradicții inutile și inhibă dezvoltarea personalității, în condițiile în care copilul are, de fapt, aceeași maturitate de gândire ca adultul.
Un sistem care are nevoie de reformă
În opinia invitatului, sistemul de învățământ românesc este, în bună măsură, o imitație a unor modele străine — preluate însă fără adaptare și fără partea lor de mecanisme motivaționale. El critică orientarea spre teste și memorare, care nu dezvoltă creativitatea, spiritul de inițiativă sau capacitatea de a lua decizii în situații reale.
Consecințele sunt vizibile: profesorul Colceag menționează niveluri foarte ridicate ale violenței școlare și ale abandonului școlar. Un copil care simte că învață lucruri inutile și că diploma finală nu are valoare își pierde motivația de a merge la școală. La aceasta se adaugă și faptul că, în România, învățământul la domiciliu (homeschooling) nu este permis decât în situații excepționale, de boală gravă.
Soluțiile, spune el, țin de flexibilizarea sistemului și de un consens social, dar mai ales de o schimbare de perspectivă: de la a „pune un preț” pe copil, prin note, la a-i evalua și cultiva calitățile. „A prețui”, subliniază profesorul, înseamnă a recunoaște valoarea, nu a eticheta.
Respectul pentru diversitate
O idee centrală a discuției este că nu poate exista educație autentică fără respect pentru diversitate. Copiii sunt diferiți, cu stiluri de învățare și tipuri de gândire proprii, iar încercarea de a-i „încadra” cu forța într-un tipar unic — asemenea patului lui Procust, în care extremitățile erau retezate pentru a se potrivi — le blochează dezvoltarea. Diferența dintre a-i atrage pe copii spre cunoaștere și a-i împinge cu forța este, în viziunea sa, esențială.
Profesorul Colceag oferă și o comparație elocventă: în țările care prosperă, absolvenții ies din școală convinși că se vor descurca, pentru că școala i-a învățat să își cunoască puterile. În sistemele deficitare, tinerii pleacă cu sentimentul că nu sunt buni de nimic — exact opusul a ceea ce ar trebui să ofere educația.
De la speranță la acțiune
Deși tabloul descris este critic, mesajul de final este unul al responsabilității și al acțiunii. Invitatul mărturisește că el însuși a trecut printr-un parcurs școlar dificil și că a fost salvat, în bună parte, de câțiva profesori-mentori care i-au apreciat gândirea — o dovadă în plus a cât de mult contează recunoașterea efortului unui copil.
Profesorul Colceag amintește că a pus la dispoziție, gratuit, numeroase cursuri online și că este implicat, adesea în regim de voluntariat, în programe dedicate copiilor cu risc de abandon școlar și formării cadrelor didactice. Filozofia sa se rezumă într-o frază care poate fi un îndemn pentru fiecare dintre noi:
„Eu nu merg cu speranțe, eu merg cu acțiune.”
Ce reținem — perspectiva InfoCons
Dincolo de dezbaterea despre sistem, discuția oferă câteva repere practice și pentru părinți:
- Observați și încurajați calitățile copilului, nu doar corectați-i greșelile — ceea ce apreciem, crește.
- Aprecierea sinceră a efortului contează enorm; descurajarea repetată poate marca un copil pe termen lung.
- Adaptați-vă, pe cât posibil, la felul în care învață copilul, în loc să îl forțați într-un tipar unic.
- Fiți atenți la modelele din jurul copilului, inclusiv la conținutul din media, pentru că el învață din ceea ce trăiește.
- Căutați resurse și programe dedicate dezvoltării potențialului — inclusiv cursuri disponibile gratuit online.
Informarea și implicarea rămân cele mai bune instrumente prin care putem sprijini dezvoltarea sănătoasă a copiilor. Iar educația, așa cum reiese din acest dialog, nu înseamnă a umple un vas, ci a aprinde o flacără.
Semnătura : Departamentul InfoCons Protectia Consumatorilor de Comunicare
