SUNT RUPT DE OBOSEALĂ, DAR MAI STAU PUȚIN PE TELEFON – InfoCons Protecția Consumatorilor – Alina Epure
Știi că trebuie să dormi. Ești obosit. Mâine te trezești devreme. Și totuși mai vezi un episod, mai citești câteva știri, mai deschizi Instagram, mai răspunzi la două mesaje. „Doar zece minute.” Se face o oră. Te asigur că uneori nu amânăm somnul pentru că nu știm cât este de important. Îl amânăm pentru că seara a rămas singurul timp pe care îl simțim al nostru.
23:08 „Ar trebui să mă culc.”
23:32 „Mai stau puțin.”
00:04 „Ultimul video.”
00:37 Acum începe negocierea… „Dacă adorm imediat, tot prind șase ore.”
Dimineața sună alarma.
Primul gând: „În seara asta mă culc devreme.”
Seara vine și povestea se repetă, nu pentru că nu știm că somnul este important.
Uneori tocmai oamenii care vorbesc cel mai mult despre cât de obosiți sunt își amână cel mai mult ora de culcare. Pare ilogic, dar comportamentul are un nume: bedtime procrastination.
Și poate spune ceva interesant nu doar despre somnul nostru, ci și despre felul în care ne trăim zilele.
„Știu că trebuie să dorm. Atunci de ce nu mă culc?”
În literatura științifică, bedtime procrastination descrie amânarea mersului la culcare față de momentul intenționat, fără ca o circumstanță externă să ne oblige să rămânem treji.
Nu copilul este bolnav.
Nu avionul aterizează la miezul nopții.
Nu lucrăm în tură.
Pur și simplu nu mergem la culcare.
O revizuire sistematică și meta-analiză care a inclus 43 de studii a găsit asocieri între procrastinarea somnului și durata mai redusă a somnului, calitatea mai slabă și oboseala mai mare în timpul zilei. Autorii au găsit și relații cu autocontrolul și cronotipul de seară, dar au subliniat că nivelul general al dovezilor era scăzut și că avem nevoie de studii mai bune pentru a stabili relațiile cauzale.
Așadar, nu este suficient să spunem: „Nu ai disciplină.”
Comportamentul este mai complex și, mai ales, nu se întâmplă în vid, se întâmplă după o zi întreagă.
Poate că nu telefonul este întreaga problemă. Poate că ziua nu ți-a aparținut
Alarmă.
Copii.
Trafic.
Muncă.
Ședințe.
Deadline.
Telefon.
Cumpărături.
Cină.
Teme.
Mailuri.
Rufe.
„Mami!”
„Ai un minut?”
„Poți să-mi trimiți?”
„Mai am nevoie de ceva de la tine.”
Și, în sfârșit: liniște. Nimeni nu mai cere nimic. Nu mai trebuie să performezi. Nu mai trebuie să ai grijă de cineva. Nu mai trebuie să răspunzi.
Și exact atunci ar trebui să faci ce?
Să te culci.
Adică să renunți și la singurele 60 de minute care par să-ți aparțină.
De aici vine expresia populară revenge bedtime procrastination: ideea că unele persoane sacrifică somnul pentru a recupera noaptea timpul personal pe care simt că nu l-au avut ziua.
Trebuie să fim atenți: expresia este mult mai populară decât matură științific și nu orice amânare a somnului este o formă de „răzbunare”.
Dar există date interesante care susțin ideea că suprasolicitarea și lipsa spațiului pentru alte roluri pot contribui.
Un studiu publicat în 2026 pe 393 de militari a găsit că o încărcare mai mare a rolului profesional era asociată cu mai multă revenge bedtime procrastination, iar ambele erau asociate cu funcționare mai slabă. Autorii au interpretat fenomenul în contextul dezechilibrului dintre cerințele profesionale și oportunitățile de a participa la alte activități semnificative ale vieții.
Asta schimbă întrebarea.
Nu doar: „De ce nu ai voință să lași telefonul?” ci și: „Cât timp din ziua ta simți că îți aparține cu adevărat?”
„Mă relaxez pe telefon.” Dar este relaxare sau doar continuarea stimulării?
Telefonul nu trebuie demonizat, prin el vorbim cu oamenii pe care îi iubim, ascultăm muzică, citim, râdem, ne uităm la un film, ne organizăm viața.
Problema apare atunci când: „Mai stau cinci minute” devine o oră pe care nu intenționam să o petrecem acolo.
Un studiu asupra tinerilor adulți a constatat că grupul cu procrastinare mai mare a orei de culcare petrecea mai mult timp în activități de leisure și socializare și utiliza smartphone-ul semnificativ mai mult în cele trei ore înainte de culcare.
Iar într-un studiu din 2025 care a urmărit obiectiv somnul studenților timp de două până la patru săptămâni, activitățile de studiu/muncă și e-leisure au fost cele mai frecvente motive pentru depășirea orei planificate de culcare. Când participanții își planificau ora de culcare, aceasta era asociată cu o culcare ceva mai devreme și cu puțin mai mult somn în acea noapte.
Așadar, telefonul poate fi instrumentul prin care amânăm somnul.
Dar dacă îl scoatem pur și simplu din cameră fără să înțelegem de ce nu vrem să încheiem ziua, uneori ratăm jumătate din problemă.
De ce fac asta tocmai în zilele în care sunt cel mai obosit?
Aici apare paradoxul. După o zi foarte grea ar trebui să spunem: „Am nevoie de somn.” Și uneori facem exact invers.
Un studiu bazat pe jurnale zilnice a găsit o relație între stresul din timpul zilei, procrastinarea orei de culcare și rezultatele somnului.
Alte studii au investigat modul în care stresul și resursele de autoreglare pot influența amânarea somnului.
Iar o meta-analiză foarte recentă, din 2026, pe studenți, a găsit asocieri între bedtime procrastination și depresie, anxietate și stres, fără ca aceste asocieri observaționale să demonstreze că una dintre variabile o cauzează automat pe cealaltă.
Este important să nu transformăm toate acestea în: „voința se termină seara.”
Este o explicație prea simplă.
Dar putem spune ceva mult mai rezonabil: după o zi solicitantă, alegerea recompensei imediate poate deveni foarte atractivă.
Un episod.
Un scroll.
Un joc.
O conversație.
Ceva care nu este pentru muncă.
Ceva care nu este pentru copii.
Ceva care nu trebuie bifat.
Ceva doar pentru mine.
Problema este că factura vine dimineața.
Te asigur că soluția nu este doar „lasă telefonul și culcă-te”
Desigur, putem începe cu telefonul, putem opri notificările, îl putem încărca în altă parte a camerei, putem stabili o oră după care nu mai începem un episod nou.
Putem evita să intrăm în pat cu intenția de a petrece „doar cinci minute” pe social media.
Un mic studiu randomizat publicat în 2025 a testat chiar intervenții comportamentale pentru reducerea utilizării dispozitivelor înainte de somn și a găsit rezultate preliminare promițătoare, dar eșantionul a fost mic și autorii au prezentat studiul drept unul pilot.
Dar eu aș merge cu o întrebare mai departe: Unde este timpul tău în timpul zilei?
Ai 20 de minute în care nu produci nimic?
Ai o masă fără laptop?
Ai timp pentru mișcare?
Ai o conversație care nu este despre probleme de rezolvat?
Ai un hobby?
Ai voie să nu fii disponibil?
Ai momente în care nu ești angajat, părinte, partener, manager, antreprenor, medic, profesor sau omul care rezolvă tot?
Dacă răspunsul este permanent: „Nu.”, poate că problema somnului începe cu mult înainte de ora 23:30.
Pentru că este greu să renunți la ultima oră a zilei atunci când simți că este singura care îți aparține.
Nu trebuie să alegem între timpul pentru noi și somn
Aceasta mi se pare concluzia cea mai importantă.
Nu vreau ca soluția să fie: „Fii și mai disciplinat.”
Pentru că omul care și-a petrecut întreaga zi respectând programul tuturor poate să nu mai aibă nevoie de încă o regulă.
Poate are nevoie de spațiu.
Să construim momente de autonomie înainte de miezul nopții.
Să nu lăsăm toată plăcerea zilei pentru ultima oră.
Să avem ritualuri care ne plac, nu doar ritualuri „perfecte pentru somn”.
Să planificăm și timpul liber, nu doar munca.
Să punem o limită zilei profesionale.
Să alegem conștient: „Mai vreau 30 de minute pentru mine și accept că mă voi culca la 23:00.” în loc să descoperim la 00:47 că am pierdut aproape două ore fără să fi decis asta.
Și poate să schimbăm întrebarea:
Nu: „Cum mă oblig să mă culc mai devreme?”
Ci: „Ce caut în acea oră pe care refuz să o închei?”
Liniște?
Libertate?
Plăcere?
Conexiune?
Control?
Timp fără responsabilități?
Pentru că uneori telefonul nu este nevoia.
Este locul în care încercăm să satisfacem nevoia.
Iar dacă înțelegem asta, soluția devine mai inteligentă decât o aplicație care ne blochează Instagramul la ora 22:00.
Somnul nu ar trebui să fie lucrul pe care îl sacrificăm pentru a avea, în sfârșit, puțină viață personală.
Și viața personală nu ar trebui să existe numai după ce toată lumea a adormit.
Așa că data viitoare când spui: „Sunt rupt de oboseală, dar mai stau puțin…”, nu te întreba doar: „De ce nu mă culc?”
Întreabă-te și „Ce încerc să recuperez înainte să se termine ziua?”
Te asigur că uneori răspunsul nu este despre telefon.
Este despre o viață în care am lăsat prea puțin timp pentru noi și încercăm să îl recuperăm exact de acolo de unde ne costă cel mai mult: din somn.
Dr. Alina Epure
Doctor în Științe Medicale – Nutriție
Președinte Fondator, Asociația Nutribalance Nature
Fondator al proiectului „Să creștem generații sănătoase”
