Pentru salvatori, orice viață conteză – Inspectoratul General pentru Situații de Urgență – IGSU
Mai țineți minte mesajele pe care vi le transmitem de luni de zile despre pericolul incendierii vegetației uscate? Se pare că, din păcate, ele încă nu ajung la toți cetățenii.
Ieri, pompierii mehedințeni au intervenit din nou pentru stingerea mai multor incendii de vegetație uscată. În calea lor nu sunt însă doar flăcări și fum, ci și animalele surprinse de foc.
Atunci când le întâlnesc, colegii noștri fac un pas înapoi din lupta cu flăcările și unul înainte pentru viață. Ieri, două țestoase au avut noroc. Au fost găsite la timp și salvate de colegii noștri.
Din păcate, nu toate animalele au aceeași șansă. De multe ori, în urma incendiilor rămân imagini mult mai triste: animale surprinse de foc, habitate distruse și suprafețe întregi transformate în cenușă.
Arderea vegetației uscate este STRICT interzisă! Poate că imaginile acestea vor transmite mai bine ceea ce repetăm de luni de zile:
NU APRINDEȚI PERICOLUL!
Protejați natura. Protejați animalele. Protejați comunitatea noastră!
ISU MEHEDINȚI


















