InfoCons protectia consumatorilor de terapie : Durerile de creștere – ce trebuie să știe părinții
„Mami, mă dor picioarele!” Este o afirmație pe care mulți părinți o aud în perioadele în care copilul pare că a crescut peste noapte. Este normal?
Creșterea în sine nu provoacă durere. Însă, în timpul unui puseu de creștere, oasele se dezvoltă foarte rapid, iar musculatura, tendoanele și ligamentele au nevoie de timp pentru a se adapta noii lungimi și noilor solicitări. Acest proces poate crea tensiune în jurul articulațiilor, în special la nivelul genunchilor, care suportă o mare parte din greutatea corpului în timpul mersului, alergării și săriturilor.
De cele mai multe ori, disconfortul apare spre seară sau după activitate fizică intensă și dispare după odihnă. Copilul continuă să se joace, să alerge și să fie activ, chiar dacă, din când în când, spune că îl dor picioarele, genunchii în special.
Totuși, există și semne care merită investigate. Dacă durerea persistă mai multe zile, apare și în repaus, este însoțită de șchiopătat, umflături, limitarea mișcărilor sau îl determină pe copil să evite joaca și sportul, este recomandată o evaluare de specialitate.
InfoCons protectia consumatorilor de terapie : Cum poate ajuta animația în nisip copiii cu dificultăți de dezvoltare ?
Kinetoterapeutul nu urmărește doar locul unde apare durerea. El analizează postura copilului, modul în care merge și aleargă, mobilitatea articulațiilor, flexibilitatea și echilibrul muscular. Uneori, cauza durerii de genunchi poate fi reprezentată de mușchi încordați, de o postură incorectă, de o suprasolicitare sau chiar de felul în care copilul calcă.
O evaluare realizată la timp poate identifica aceste dezechilibre înainte ca ele să afecteze dezvoltarea copilului. În multe cazuri, câteva exerciții adaptate vârstei, recomandări privind activitatea fizică și monitorizarea evoluției sunt suficiente pentru ca organismul să se adapteze armonios.
La KinetoBebe, credem că fiecare copil merită să crească fără durere și fără limitări. Iar atunci când părinții observă din timp schimbările care apar odată cu dezvoltarea, pot transforma o simplă îngrijorare într-un pas important pentru sănătatea copilului.
Semnat :
Centrele de Recuperare Pediatrica KinetoBebe
Raluca Chisu
Presedinte Asociatia Kinetobebe


















