InfoCons Protecția Consumatorilor a semnat un Protocol de Colaborare cu Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara – USVT

InfoCons Protecția Consumatorilor a semnat un Protocol de Colaborare cu Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara – USVT

InfoCons Protecția Consumatorilor a semnat un Protocol de Colaborare cu Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara – USVT

 

Astăzi, 29 Noiembrie 2025, a fost semnat Protocolul de Colaborare dintre InfoCons – Organizație pentru Protecția Consumatorilor și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara – USVT, având ca obiectiv dezvoltarea și implementarea unor proiecte și programe comune în domenii de interes educațional, științific și informativ.

Parteneriatul urmărește realizarea unor activități comune dedicate informării, educării și conștientizării publicului, precum și promovarea unor inițiative și programe dezvoltate în colaborare, prin organizarea de evenimente, campanii, sesiuni de informare și alte acțiuni cu impact educațional și social.

Totodată, colaborarea dintre cele două instituții vizează consolidarea dialogului dintre mediul academic și societatea civilă, susținerea schimbului de expertiză și promovarea unor proiecte dedicate dezvoltării sustenabile, educației și protecției consumatorilor.

Semnătura : Departamentul InfoCons de Comunicare

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Te-ar putea interesa și