Ziua Internațională pentru Diversitate Biologică – InfoCons Protecția Consumatorilor te informează despre importanța biodiversității !
În decembrie 2022, comunitatea internațională a adoptat Cadrul Global pentru Biodiversitate Kunming-Montreal, un plan global care stabilește 23 de ținte pentru anul 2030 și obiective pentru anul 2050, având ca scop oprirea și inversarea pierderii biodiversității. Printre obiectivele asumate se numără restaurarea a 30% dintre ecosistemele degradate, conservarea a 30% din suprafețele terestre și marine și reducerea speciilor invazive.
Tema din acest an subliniază faptul că protejarea biodiversității începe prin gesturi și decizii responsabile la nivel local: reducerea risipei, protejarea resurselor naturale, consumul responsabil, reducerea poluării și susținerea unor practici sustenabile.
În acest context, InfoCons susține importanța informării consumatorilor cu privire la protejarea mediului, la utilizarea responsabilă a resurselor și la impactul pe care alegerile de zi cu zi îl pot avea asupra biodiversității și ecosistemelor naturale. Protejarea biodiversității înseamnă protejarea sănătății, a resurselor naturale și a viitorului generațiilor următoare.
Semnătura : Departamentul InfoCons de Comunicare


















