Studiul personalității , provocare modernă pe terenul negocierii situațiilor de criză – Prevenție cu InfoCons Protecția Consumatorilor

Studiul personalității , provocare modernă pe terenul negocierii situațiilor de criză

Studiul personalității , provocare modernă pe terenul negocierii situațiilor de criză – Prevenție cu InfoCons Protecția Consumatorilor

Sistemul de personalitate

Analiza funcţională a diferitelor elemente luate separat dă rezultate pozitive numai atunci când le considerăm ca verigi aflate în strânsă legătură ale unui întreg indivizibil. În plan psihologic, „elementele” ar fi procesele, funcţiile şi însuşirile psihice, întregul – personalitatea. Problema personalităţii ocupă azi un loc central atât în cercetările teoretice cât şi aplicative. Cu toate acestea, în afară de „inteligenţă”, niciun alt concept al psihologiei nu este atât de complex şi nedeterminat ca cel de „personalitate”.

În viaţa de zi cu zi de multe ori sunt folosiţi termenii de persoană şi personalitate, sensul comun al acestuia din urmă fiind o însuşire sau calitate pe care cineva o poate avea sau nu. Dar utilizarea lor ca termeni psihologici necesită o definire mai exactă a personalităţii.

Sursa : Luarea de ostatici. Piatra de încercare. Între negociere și intervenție 

Semnătura : Colonel (r) Cătălin-Gabriel Butoi-Puţ

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Te-ar putea interesa și