InfoCons Protecția Consumatorilor te informează : ANCOM facilitează dialogul interinstituțional pentru combaterea pirateriei privind conținutul audio-video

InfoCons Protecția Consumatorilor te informează : ANCOM facilitează dialogul interinstituțional pentru combaterea pirateriei privind conținutul audio-video

Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) a organizat o reuniune de lucru cu reprezentanți ai Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), Ministerului Culturii, Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (ORDA) și ai Asociației Române de Comunicații Audiovizuale (ARCA), având ca temă combaterea retransmisiilor neautorizate ale evenimentelor sportive și ale altor transmisii în direct. La întâlnire au participat și reprezentanții unora dintre televiziunile din România, precum cele aparținând grupurilor Pro, Antena, Digi, Național, Prima.

InfoCons Protecția Consumatorilor te asigură : InfoCons Protecția Consumatorilor de Asigurare te informează despre Asigurarea de viață

Discuțiile s-au purtat pe marginea Recomandării (UE) 2023/1018 a Comisiei Europene, care încurajează cooperarea între autoritățile naționale relevante, titularii de drepturi și intermediarii online pentru prevenirea și combaterea eficientă a pirateriei online, cu respectarea deplină a prevederilor legale aplicabile.

Conform declarațiilor reprezentanților industriei, pentru un singur eveniment sportiv difuzat în direct, între 25% și 75% dintre streaming-urile online asociate sunt ilegale, pierderile pe care acest fenomen le produce în economia națională fiind estimate la valori care depășesc 50 milioane de euro anual. Fenomenul este însă mult mai extins, vizând toate tipurile de conținut audio-video, de la seriale, filme, emisiuni și până la concerte sau evenimente sportive difuzate în direct.

Pe parcursul discuțiilor, participanții au analizat posibile mecanisme de colaborare instituțională pentru identificarea și blocarea rapidă a retransmisiilor ilegale, consolidând astfel eforturile autorităților de a proteja drepturile de proprietate intelectuală și de a asigura un mediu online echitabil și sigur.

InfoCons Protecția Consumatorilor te asigură : ALERTĂ ! Explozie , Inundație , Incendiu într-un bloc de apartamente sau acasă ? SOS InfoCons – Aplicația Gratuită de Urgențe Offline !

ANCOM, în calitate de Coordonator al Serviciilor Digitale (DSC) pentru România, are responsabilitatea de a sprijini dezvoltarea unui cadru de cooperare eficient și echilibrat între autoritățile relevante și actorii implicați în distribuirea conținutului online (deținătorii de drepturi, dar și furnizorii de servicii intermediare ce au un rol însemnat în acest proces), aliniat practicilor europene, având în vedere că demersul de combatere a pirateriei online necesită acțiuni coordonate și o colaborare constantă între autorități, titularii de drepturi și furnizorii de servicii digitale.

ANCOM a recomandat autorităților prezente la discuții luarea în considerare a rolului autorităților relevante în identificarea și semnalarea conținutului ilegal specific domeniului lor de activitate și apelarea la mecanismul instituit prin normele existente.

 

 

Sursa : Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM)

Semnătura : Departamentul InfoCons de Comunicare

 

 

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal

Te-ar putea interesa și