Repară, nu înlocui! – Recomandarea Uniunii Europene

 

Mulți își doresc permanent să aibă ultimele smarthphone-uri apărute pe piață. În goana de a avea cea mai nouă tehonologie, aceste dispozitive sunt utilizate de două ori mai puțin decât ar trebui. Iar electrocasnicele, precum frigiderele, mașinile de spălat sau televizoarele, nu sunt folosite până își ating durata de viață. Datele EUROSTAT, arată că în Europa, o persoană generază 16 kilograme de deșeuri electronice pe an. Din cele 27 de state membre, 24 nu reușesc să colecteze în mod suficient DEEE (Deșeurile Electrice și Electronice) și, prin urmare, nu ating ținta UE de colectare de 65%. Aproape 4,8 milioane de tone de DEEE sunt încă eliminate necorespunzător în fiecare an. Acest lucru se întâmplă și din cauza că, pentru mulți, este mai convenabil să înlocuiască produsele electronice deteriorate în loc să le repare. Comisia Europeană a propus un proiect denumit „Right to repair” care va facilita și va reduce costurile pentru repararea bunurilor.

  1. Ce trebuie să știi despre proiectul „Right to repair”
  2. Care este durata de viață a electrocasnicelor și produselor electronice?
  3. Poluarea cu deșeuri electronice
  4. Electrocasnice și produse electronice la mâna a doua
  5. Electrocasnice și produse electronice resigilate

 

  1. Ce trebuie să știi despre proiectul „Right to repair”

Proiectul  „Right to repair” introduce un nou “drept de reparare” pentru consumatori, atât în cadrul, cât și în afara garanției legale. Concret, mai multe produse vor putea fi reparate în cadrul garanției legale și toți consumatorii vor avea opțiuni mai ieftine de a repara produsele. De asemenea, va obliga producătorul electrocasnicelor să repare bunul la un prețmai bun chiar și atunci când garanția a expirat.

În cadrul garanției legale, vânzătorii vor fi obligați să ofere servicii de reparații, cu excepția cazurilor în care reparația este mai costisitoare decât înlocuirea.

În afara garanției legale, consumatorii vor avea la dispoziție un nou set de drepturi și instrumente pentru a face “reparația” o opțiune ușoară și accesibilă:

  • Consumatorii vor putea solicita reparații de la producători pentru produse care pot fi reparate tehnic conform legislației UE, precum o mașină de spălat sau un televizor. Astfel, consumatorii au întotdeauna pe cineva la care să apeleze atunci când optează pentru repararea produselor lor, precum și încurajarea producătorilor să dezvolte modele de afaceri mai durabile.
  • Producătorii de electrocasnice vor fi obligați să informeze consumatorii despre produsele pe care sunt obligați să le repare ei înșiși.
  • Va fi dezvoltată o platformă online unde consumatorilor vor putea lua legătura mai ușăr cu reparatorii și vânzătorii de produse recondiționate din zona lor. Platforma va permite căutări pe baza locației și a standardelor de calitate, ajutând consumatorii să găsească oferte atractive și sporind vizibilitatea reparatorilor.
  • Consumatorii vor putea complete un Formular European de Informații despre Reparații pe care îl pot solicita de la orice reparator, oferind transparență în privința condițiilor și prețului reparației și facilitând comparația ofertelor de reparații pentru consumatori.
  • Va fi dezvoltat un standard european de calitate pentru serviciile de reparații pentru a ajuta consumatorii să identifice reparatori care se angajează la un nivel de calitate mai înalt. Acest standard de “reparare ușoară” va fi deschis tuturor reparatorilor din UE care sunt dispuși să respecte standarde minime de calitate, de exemplu, bazate pe durată sau disponibilitatea produselor.

În plus, o cerere mai mare va genera o creștere a sectorului de reparații și va oferi producătorilor și comercianților un stimulent pentru dezvoltarea unor modele de afaceri mai durabile.

 

  1. Care este durata de viață a electrocasnicelor și produselor electronice?

Acum când costurile electrocasnicelor sunt tot mai mari, iar mediul înconjurător are nevoie de ajutorul nostru, este important știm care este durata de viață a electrocasnicelor.

  • Cuptorul cu gaz – Majoritatea cuptoarelor cu gaz rezistă aproximativ 15 ani dacă sunt bine întreținute. Cuptoarele cu gaz sunt, în general, electrocasnice durabile, cu programe simple de întreținere.
  • Curățați regulat grătarele cu apă caldă și detergent.
  • Nu utilizați substanțe abrazive pe partea superioară a aragazului sau pe grătare.
  • Evitați să introduceți obiecte ascuțite în orificiile arzătoarelor, în special obiecte care se pot rupe, precum scobitori.
  • Cuptorul electric – Cuptoarele electrice sunt electrocasnice relativ rezistente, care pot rezista până la 13 ani.
  • Curățați regulat cu un burete și detergent non-abraziv elementele electrice
  • Curățați partea superioară a cuptorului electric cu apă caldă și un burete.
  • Hota – Hotele pot rezista 14 ani sau mai mult cu o întreținere regulată.
  • Hotele se murdăresc de obicei cu grăsime. Curățați partea superioară și interiorul cu apă caldă, un burete și un detergent ușor.
  • Curățați regulat filtrul prin înmuierea lui în apă caldă cu săpun, urmată de clătire cu apă rece.
  • Uscătorul de rufe – Uscătoarele au o durată de viață de aproximativ  13 ani dacă sunt întreținute.
  • Curățați depunerile de praf, fibre și scame din conducta de scurgere.
  • Nu puneți haine murdare în uscător. Curățați interiorul tamburului doar cu un material textil moale și un agent de curățare ușor.
  • Curățați exteriorul uscătorului cu un burete și apă caldă.
  • Frigiderul – Chiar dacă funcționează constant 24 de ore pe zi, ele pot dura până la 14 ani.
  • Mențineți garniturile de cauciuc ale ușii curate, ștergându-le frecvent cu un detergent ușor și o cârpă moale.
  • Asigurați-vă că tava de scurgere de la baza frigiderului nu se umple cu apă. Scoateți tava și scurgeți-o, apoi curățați-o cu apă caldă și săpun și o burete.
  • Congelatoarele – Aceste electrocasnice pot dura până la 11 ani, dacă:
  • Ștergeți interiorul și exteriorul congelatorului de câteva ori pe an cu detergent de vase și apă,
  • Uitați-vă în spatele congelatorului și aspirați praful și scamele de pe bobine.
  • Mașinile de spălat rufe – Ele resistă în medie 11 ani. Asigurați-vă întotdeauna că hainele sunt echilibrate în tambur.
  • Cuptoarele cu microunde – Majoritatea cuptoarelor cu microunde pot dura până la 9 ani.
  • Ștergeți frecvent interiorul cuptorului cu microunde pentru a-l curăța de stropi de mâncare.
  • Porniți cuptorul cu microunde doar atunci când înăuntru se află alimente sau lichide; nu îl porniți niciodată când este gol.

 

  1. Poluarea cu produse electronice

Electronicele sunt pretutindeni în viața noastră de zi cu zi, de la smartphone-uri și computer la ustensile de bucătărie sau jucării. Din acest motiv, poluarea cu aceste produse crește alarmant de la un an la altul.

Waste Electrical and Electronic Equipment Forum, o organizație internațională non-profit, estimează că, doar în acest an, vor fi aruncate peste 5 miliarde de telefoane mobile. Dacă aceste telefoane ar fi puse una peste alta, ar avea o înălțime de 50.000 km, adică o optime din distanța până la Lună.

Potrivit WEEE, gospodăriile din UE dețin în medie 74 de produse electronice, dintre care 17 rămân nefolosite în sertare și dulapuri. Majoritatea acestora sunt mici electronice de consum, cum ar fi căștile, cablurile, hard disk-urile externe și smartphone-urile.

 

  1. Electrocasnice și produse electronice la mâna a doua

Pe rețelele sociale sau pe platformele de anunțuri există o ofertă variată de telefoane mobile, frigidere, mașini de spălat rufe și vase etc. Sunt o alegere bună pentru a proteja mediul, dar și pentru a economisi câțiva bănuți. Iată de ce anume să ții cont înainte să cumperi un produs electrocasnic second hand:

  • Verifică recenziile magazinului/vânzătorului..
  • Verifică dacă mai are garanție: Vânzătorul ar trebui să îți ofere o copie fizică care să specifice clar ce este și ce nu este acoperit. Garanțiile ar trebui să fie și gratuite și să acopere rambursarea sau înlocuirea aparatului în cazul în care acesta se defectează în perioada de garanție.
  • Pune întrebări.Are înlocuit vreun component? În caz afirmativ, au fost folosite componente uzate sau noi? (Noile componente sunt de preferat.)
  • Testează aparatul. Cere să-l conecteze la priză, apoi:
  • Verifică ușile, butoanele și comutatoarele, fie că sunt pentru luminile sau ventilatoarele de circulație.
  • Caută orice urme de rugină sau daune, dintre care unele pot fi doar cosmetice, cum ar fi zgârieturi și lovituri. Cu toate acestea, un cablu rupt sau deteriorat sau o plită cu geam spart reprezintă probleme de siguranță care fac ca aparatul să fie inacceptabil.
  • Fă un test de miros pentru a detecta mirosuri de umezeală și mucegai, care pot indica daune cauzate de apă.
  • Asigură-te că aparatul este așezat corect pe plan orizontal.
  • Consultă manualul pentru a te asigura că toate piesele aparatului sunt prezente.

 

  1. Electrocasnice și produse electronice resigilate

Așa cum le spune si numele, produsele resigilate sunt produse care au fost sigilate de două ori și vândute la un preț mult mai mic decât cele care nu au fost scoase niciodată din ambalajul original. Trebuie reținut faptul că ele nu sunt produse recondiționate sau la mâna a doua.

Produsele resigilate pot fi împărțite în trei categorii:

  • Produse care au fost expuse în magazin– Este vorba despre produse care au stat desfăcute din ambalajul original pe rafturile magazinelor pentru o perioadă de timp. Acestea funcționează ca la carte, doar că ar putea prezenta mici zgărieturi, defecte minore sau imperfecțiuni insesizabile provenite de la nenumărații clienți care le-au examinat pe tot parcursul cât acestea au stat în magazine;
  • Produse returnate de clienți – Este vorba despre produse care nu au fost folosite pentru o perioadă lungă de timp și care au fost returnate, dar nu neapărat din motive de calitate. Ci pur și simplu, consumatorul s-a răzgândit, și-a dat seama că nu se potrivește cu ceea ce căuta sau a găsit o ofertă mai bună. Produsele returnate și resigilate au de obicei urme ușoare de folosire.
  • Produse desigilate pentru a fi fotografiate în vederea încărcării fotografiilor pe site-ul magazinului.

Electrocasnicele resigilate sunt în medie mai ieftine cu 40% decât cele noi.

E timpul să spunem stop poluării cu deșeuri electronice. Chiar și un mic pas în acest sens va însemna mult. Așa că, alege să repari în loc să înlocuiești. Iar dacă vechiul aparat nu mai poate fi reparat sub nicio forma, atunci înclouiește-l cu unul resigilat sau la mâna a doua. Așa vei economisi sume importante și vei oferi o mână de ajutor mediului înconjurător. În ultimul rând, dacă vrei neapărat un electrocasnic nou, investește într-unul care consumă puțin și pe care îl vei folosi cel puțin 10 ani.

 

 

SURSE :

https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_23_1794

https://www.europarl.europa.eu/news/en/headlines/society/20201208STO93325/e-waste-in-the-eu-facts-and-figures-infographic

https://www.euronews.com/next/2022/11/03/e-waste-recycling-how-much-electronic-waste-does-europe-generate-recycle-and-repair

https://www.consumerreports.org/appliances/used-appliances-should-you-buy-one-a8356373304/

 

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal