78 % dintre marii operatori economici care comercializeaza legume si fructe proaspete, in Romania, sanctionati de ANPC

Aflată, de la începutul lunii aprilie, în a doua etapă de control a operatorilor economici care comercializează legume şi fructeproaspete în lanțuri de magazine de tip hipermarket şi supermarket, depozite şi pieţe en-gros, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a verificat, la nivelul întregii țări, modul în care sunt respectate prevederile legale privind protecţia consumatorilor în domeniul menționat.
Acțiunile de control, desfăşurate până la această dată, au următoarele rezultate:
  • Au fost controlaţi 678 operatori economici, dintre care la un număr de 532 (78%) s-au constatat abateri de la prevederile legale în vigoare;
  • A fost verificată o cantitatea 487 tone fructe şi legume proaspete din care 60 tone (12 %) nu se încadrau în prevederile legale.
Ca urmare a deficienţelor constatate, au fost dispuse următoarele măsuri:
  • oprirea definitivă şi retragerea de la comercializare a circa 9,5 tone de fructe şi legume, în valoare de 60.479 lei, produse improprii consumului uman;
  • oprirea temporară de la comercializare a cca.135 tone fructe şi legume în valoare de 204.852 lei, până la remedierea neconformităţilor constatate;
  • aplicarea de 608 sancţiuni contravenţionale dintre care 260 avertismente şi 348 amenzi contravenţionale în valoare de 1.723.600 lei pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

Citește și:

Servicii de călătorie asociate

În cursul acţiunilor de control, s-au constatat o serie de abateri dintre care menţionăm:
  • Fructe și legume lovite, deshidratate, cu pete, pulpă moale, depreciate calitativ
  • Fructe și legume nesortate – calitatea fructelor expuse nu corespunde cu cea afișată
  • Fructe si legume depreciate, care prezintă părți moi, alterate, pătate, cu urme de boli de depozit, atacate de mucegai, improprii consumului; nu sunt respectate criteriile de calitate pentru încadrarea la calilatea I
  • Legume și fructe fără etichete cu elementele de identificare şi caracterizare
  • Neafișarea informațiilor privind țara de origine și calitatea legumelor și fructelor comercializate în vrac
  • Legume și fructe din afara României la care nu s-au găsit informații în limba româna privind denumirea produsului, specia, soiul (dacă este cazul), țara de origine
  • Neafișarea prețurilor de vânzare
  • Neconcordanțe între prețul afișat la raft și cel marcat pe bonul de casă
  • Nerespectarea cantității nete la legumele și fructele preambalate (ex:cartofi albi plasă 2 kg , produsul cântărea în realitate 1,974 kg, lămâi la plasă de 500 gr., cantitate reală – 0,470 gr., ghimbir la caserolă de 200 grame având în realitate 188 grame)
  • Comercializarea legumelor și fructelor utilizând practici incorecte, privind originea acestora (ex: legume și fructe import Turcia, China, Egipt, comercializate ca având proveniența România);
  • Neconcordanța informațiilor privind proveniența, respectiv cea înscrisă pe ambalajul sau avizul produsului și cea înscrisă pe eticheta de la raft (pe etichetă apar două sau trei variante de țară de origine, de ex; România, Bulgaria, Grecia, consumatorii fiind induși în eroare)
  • Comercializarea legumelor cu calibre diferite, diferenta intre calibrul mic și calibrul mare fiind de 75%
  • Informare incorectă a consumatorilor (ex: era afișat, în imediata apropiere a legumelor sau fructelor, cu litere mai viu colorate, sintagma` IEFTIN`, fără a se face dovada, în magazin, a vreunui avantaj legat de preț la achiziționarea acestor produse.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor îi asigură pe cetățeni, că nu tolerează nicio abatere de la prevederile legale și că va monitoriza, la fel ca până acum, piața și se va asigura, în continuare, de respectarea drepturilor consumatorilor.
Sursa: ANPC

Citește și:

Vopseaua de ouă ! Numărul maxim de aditivi regăsit într-un produs a crescut cu 58% în studiul din 2019 față de studiul din 2015 !

Vrei să afli mai multe informații despre asigurări?

– Vrei să știi mai multe? Poți să te protejezi singur! Descarcă aplicația gratuită InfoCons pentru Android și IOS!

– Fii cu adevărat și tu cu o9atitudine și ia atitudine!

Nr. de tel – 021.9615 sau *9615

Whats App – 0732.008.969

Mail: reclamatii@protectia-consumatorilor.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal