#6 – Sfântul care căra pietre cu mâinile lui : cum a ridicat Nectarie mănăstirea din Eghina – InfoCons te informeaza
Material informativ și de educație, dedicat întemeierii mănăstirii din Eghina și ultimilor ani din viața Sfântului Ierarh Nectarie
Imaginea unui ierarh în vârstă, care cară pietre și aranjează grădini cu propriile mâini pentru a ridica o mănăstire, spune mai mult decât orice titlu. Așa l-a văzut insula Eghina pe Sfântul Nectarie: nu un demnitar care poruncește, ci un părinte care muncește alături de fiii săi duhovnicești. Mănăstirea pe care a ctitorit-o avea să devină, peste ani, unul dintre cele mai iubite locuri de pelerinaj din lumea ortodoxă.
Articolul de față prezintă întemeierea mănăstirii „Sfânta Treime” din Eghina, viața de rugăciune și de milostenie a sfântului în ultimii săi ani, dragostea lui față de Maica Domnului și sfârșitul său pământesc. Materialul are caracter informativ și educativ și nu înlocuiește îndrumarea pastorală a Bisericii.
Cererea maicilor și nașterea mănăstirii
În anul 1904, la cererea mai multor călugărițe care doreau să urce pe calea desăvârșirii, Sfântul Nectarie a întemeiat pe insula Eghina mănăstirea „Sfânta Treime”, pe ruinele unei vechi mănăstiri bizantine. Tradiția arată că sfântul a primit cu dragoste această chemare, socotind că sufletele acelei obști aveau nevoie de un povățuitor.
Așezământul a fost ridicat din dragostea și din mijloacele sale, ca un dar adus lui Dumnezeu. Mănăstirea a fost închinată Sfintei Treimi, iar mai târziu, după canonizarea sfântului, a primit și un al doilea hram – cel al ocrotitorului și binefăcătorului ei, Sfântul Ierarh Nectarie. Astăzi, moaștele lui se păstrează chiar în această mănăstire.
Un ierarh devenit zidar
Deși era ierarh, Sfântul Nectarie nu a stat deoparte în timpul lucrărilor. Tradiția consemnează că a lucrat cu mâinile sale la ridicarea mănăstirii: căra pietre, aranja grădinile și se îngrijea de toate cele de trebuință. Pentru el, nicio muncă nu era prea umilă, iar slujirea lui Dumnezeu se vedea deopotrivă în rugăciune și în osteneala trupească.
Această imagine a sfântului-zidar întregește portretul smereniei lui. Cel care fusese mitropolit și director de seminar nu se rușina să poarte pietre pe brațe, alături de muncitori, pentru a ridica un locaș al rugăciunii. Munca lui era, în fapt, tot o formă de rugăciune și de dăruire.
Retragerea din 1908: ultimii ani pe Eghina
În luna decembrie a anului 1908, la vârsta de șaizeci și doi de ani, Sfântul Nectarie a renunțat la conducerea Școlii teologice Rizareios și s-a retras definitiv în mănăstirea sa de pe Eghina. Aici avea să rămână până la sfârșitul vieții, departe de frământările lumii, dăruindu-se cu totul rugăciunii și povățuirii obștii de maici.
În acești ani, mănăstirea de pe Eghina a devenit un far duhovnicesc. Mulți bolnavi și săraci, mai ales după Primul Război Mondial, veneau la biserica mănăstirii și cereau ajutorul sfântului, găsind la el mângâiere și sprijin. Sfântul îi primea pe toți cu aceeași dragoste, ca un adevărat părinte sufletesc.
#4 – Izgonit fără proces și fără vină dovedită : cum a răbdat Sfântul Nectarie cea mai mare nedreptate a vieții lui – InfoCons te informeaza
Isihastul și Rugăciunea lui Iisus
Sfântul Nectarie a fost un mare isihast, adică un om al liniștirii lăuntrice și al rugăciunii neîncetate. Era un lucrător statornic al Rugăciunii lui Iisus, care i-a adus, după cum arată tradiția, multă pace, bucurie, blândețe și îndelungă răbdare. Trăind ca un înger în trup, iubea tăcerea, smerenia, postul și milostenia.
Din chilia lui se revărsa o pace care îi mângâia pe toți cei care veneau la el. Prin viața lui de rugăciune și prin sfaturile lui înțelepte, sfântul trăgea pe mulți la Hristos, fiind un izvor de lumină duhovnicească într-o vreme tulburată. Nevoința lui tăcută era temelia harului pe care Dumnezeu îl revărsa prin el.
Milostenia fără margini
Dragostea Sfântului Nectarie față de cei săraci era nemărginită. El le poruncea maicilor din mănăstire să împartă celor lipsiți orice fel de alimente și să nu păstreze nimic pentru ele, încredințându-se cu totul purtării de grijă a lui Dumnezeu. În vremuri de lipsuri, mănăstirea lui a fost un loc de ajutor pentru mulți oameni nevoiași.
Această milostenie radicală izvora din convingerea că adevărata bogăție stă în a dărui, nu în a strânge. Sfântul nu propovăduia doar cu vorba, ci mai ales cu fapta, arătând că grija față de aproapele este inima vieții creștine. Pilda lui de milostenie rămâne, până astăzi, o provocare pentru fiecare dintre noi.
Imnul „Agni Parthene” și dragostea pentru Maica Domnului
Sfântul Nectarie a avut o evlavie deosebită față de Maica Domnului, pe care a lăudat-o prin numeroase imne. Cel mai cunoscut dintre acestea este „Agni Parthene” („Fecioară Curată”), un imn de o frumusețe aparte, compus de el în limba greacă din adâncă dragoste pentru Născătoarea de Dumnezeu. Imnul este cântat astăzi în multe limbi, în întreaga lume ortodoxă.
Această evlavie arată o altă fațetă a sfântului: nu doar tămăduitorul și ierarhul, ci și poetul și rugătorul, care își revarsă iubirea față de Maica Domnului în cântări de o rară gingășie. „Agni Parthene” a devenit, peste ani, una dintre cele mai îndrăgite cântări marian, purtând mai departe, prin frumusețea ei, numele și inima Sfântului Nectarie.
Comoara Eghinei, cinstită de peste o sută de ani
Mănăstirea ridicată cu osteneala Sfântului Nectarie a devenit, de peste o sută de ani, un loc de pelerinaj care atrage credincioși din toate colțurile lumii. Sfântul este numit, în cântările închinate lui, „comoara Eghinei” și „ocrotitorul fierbinte” al insulei, semn al legăturii strânse dintre el și locul în care și-a petrecut ultimii ani și în care se păstrează moaștele sale.
Pelerinii care ajung la Eghina vin să se închine la racla cu sfintele moaște, să se roage la mormântul sfântului și să ceară ajutorul lui în necazuri și boli. Atmosfera de rugăciune, mărturiile de minuni și pacea locului fac din mănăstirea de pe insulă unul dintre cele mai iubite sanctuare ale Ortodoxiei, o adevărată moștenire vie a celui care a ridicat-o cu propriile mâini.
Calomniile de până la capăt și mutarea la Domnul
Nici în liniștea mănăstirii de pe Eghina sfântul nu a scăpat de calomnii. Până la sfârșitul vieții, unii clerici l-au clevetit din invidie, atât pe el, cât și mănăstirea lui. Iar Sfântul Nectarie le-a răbdat pe toate, în numele lui Hristos, păstrându-și pacea. Bolnav de cancer, a fost dus la un spital din Atena, unde a răbdat cu tărie suferința și s-a mutat la Domnul la 8 noiembrie 1920.
Trupul său a fost găsit, după mai bine de douăzeci de ani, întreg și neputrezit, răspândind mireasmă, iar în anul 1961 Patriarhia Ecumenică a recunoscut oficial cinstirea lui ca sfânt, cu prăznuire la 9 noiembrie. Mănăstirea de pe Eghina, ridicată cândva cu pietre purtate de mâinile lui, a devenit astfel unul dintre cele mai iubite locuri de pelerinaj din toată lumea ortodoxă.
Surse: doxologia.ro, basilica.ro și ziarullumina.ro.
Material informativ și de educație a consumatorilor realizat de InfoCons.
Semnat : Departamentul InfoCons protectia consumatorilor istorie, cultura si religie
