#5 Sfântul Vasile cel Mare, apărătorul Ortodoxiei împotriva arianismului
Primejdia arianismului
Veacul al IV-lea a fost frământat de una dintre cele mai primejdioase erezii din istoria Bisericii: arianismul. Preotul Arie din Alexandria învăța că Fiul lui Dumnezeu ar fi o făptură, cea dintâi și cea mai desăvârșită dintre toate, dar totuși creată, iar nu de o ființă cu Tatăl.
Această învățătură lovea în însăși temelia mântuirii, căci, dacă Hristos nu este Dumnezeu adevărat, atunci nici nu ne poate mântui cu adevărat și nici nu ne poate uni cu Dumnezeu.
Deși Sinodul I Ecumenic de la Niceea, din anul 325, osândise limpede această rătăcire, mărturisind că Fiul este „de o ființă cu Tatăl”, erezia a continuat să tulbure Biserica vreme de mai bine de o jumătate de veac, sprijinită adesea de împărați și de o parte a ierarhiei căzute în rătăcire.
Lupta împotriva arianismului nu a fost pentru Sfântul Vasile o simplă dispută de cuvinte, ci apărarea însăși a mântuirii noastre. Dacă Fiul nu ar fi Dumnezeu adevărat, atunci nici jertfa Sa nu ne-ar putea împăca deplin cu Dumnezeu, iar credința creștină și-ar pierde temelia. De aceea a luptat cu atâta hotărâre pentru fiecare cuvânt al mărturisirii de credință.
Stâlp neclintit al dreptei credințe
În mijlocul acestor furtuni, Sfântul Vasile cel Mare s-a ridicat ca un stâlp neclintit al dreptei credințe. Ca arhiepiscop al Cezareei, a apărat cu tărie hotărârile Sinodului de la Niceea și a limpezit, cu o precizie rămasă de neîntrecut, învățătura despre Sfânta Treime.
El a mărturisit un singur Dumnezeu în trei Persoane, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, de o ființă și de o cinste, fără amestecare și fără despărțire. A apărat totodată și dumnezeirea Sfântului Duh, împotriva celor care o tăgăduiau.
Prin scrisori neobosite, trimise în toată lumea creștină, a căutat să adune pe episcopii ortodocși, să întărească pe cei slabi și să vindece dezbinările. A ținut aprinsă candela credinței în vremuri de mare încercare, când mulți se plecau, de frică sau de interes, înaintea puterii ariene.
Împăratul Valens, care sprijinea pe arieni, a venit el însuși la Cezareea și a intrat în biserică în ziua praznicului, gândind că îl va putea îndupleca sau înfricoșa pe Sfântul Vasile. Măreția slujbei și seninătatea ierarhului l-au cutremurat însă atât de mult încât împăratul, când a mers să aducă darul la altar, i-au tremurat mâinile.
Înfruntarea cu prefectul Modestus
Rămâne vestită înfruntarea sa cu prefectul Modestus, trimisul împăratului arian Valens, care a încercat prin toate mijloacele să-l silească să treacă de partea ereziei. Prefectul l-a amenințat cu confiscarea averilor, cu surghiunul, cu chinurile și cu moartea.
Sfântul Vasile i-a răspuns senin că nu are ce să-i confiște de la un om care nu are decât câteva cărți și o haină ponosită, că surghiunul nu-l sperie, de vreme ce tot pământul este al Domnului, iar moartea îi este mai degrabă binefacere, căci îl trimite mai repede la Dumnezeu.
Uimit, prefectul a mărturisit că nu mai întâlnise niciodată un asemenea bărbat, iar Sfântul i-a răspuns că poate pentru că nu întâlnise până atunci un episcop adevărat. Această tărie a curmat orice încercare a împăratului de a-l îndupleca.
Sfântul Vasile a știut să fie neînduplecat cu erezia, dar milostiv cu oamenii. A căutat mereu să-i câștige pe cei rătăciți prin cuvânt bun și prin răbdare, iar pe cei ce se pocăiau îi primea cu bucurie. Tăria lui în credință nu era împietrire, ci dragoste de adevăr.
Pregătirea biruinței Ortodoxiei
Prin scrierile sale, îndeosebi prin tratatul „Despre Sfântul Duh” și prin cele trei cărți „Împotriva lui Eunomie”, Sfântul Vasile a limpezit terminologia teologică, deosebind cu precizie ființa, adică firea cea una a lui Dumnezeu, de ipostas, adică Persoana.
Această limpezire a dăruit Bisericii un limbaj precis pentru a mărturisi taina Sfintei Treimi: o singură ființă în trei ipostasuri. Astfel s-a pus capăt multor neînțelegeri care tulburaseră până atunci discuțiile teologice.
Munca sa neobosită a pregătit biruința deplină a Ortodoxiei la cel de-al Doilea Sinod Ecumenic din 381. Din rânduiala lui Dumnezeu, acest sinod a avut loc la scurtă vreme după mutarea sa la ceruri, ca o încununare a ostenelilor sale, chiar dacă el nu a mai apucat să vadă cu ochii trupești roada luptei sale.
Deși nu a apucat să vadă cu ochii trupești biruința deplină a Ortodoxiei la Sinodul din 381, întreaga acea biruință a fost, în bună parte, rodul ostenelilor și al scrierilor sale. Formulările sale despre o ființă și trei ipostasuri au intrat în însăși mărturisirea de credință a Bisericii de pretutindeni.
Curajul mărturisirii credinței
Statornicia Sfântului Vasile în fața amenințărilor împăratului rămâne, până astăzi, una dintre cele mai luminoase pilde de curaj creștin. El ne arată că adevărul nu se negociază, nici de frica pierderii averii, nici de frica surghiunului sau a morții, și că libertatea adevărată este aceea a omului care nu se teme decât de Dumnezeu.
Totodată, felul în care a îmbinat tăria în credință cu blândețea față de oameni ne învață o lecție de mare finețe duhovnicească: putem fi neînduplecați față de rătăcire fără a fi lipsiți de dragoste față de cei rătăciți. Sfântul lupta împotriva ereziei, dar dorea mântuirea ereticului.
Pentru Biserica de astăzi, care se confruntă și ea cu felurite ispite și rătăciri, chipul Sfântului Vasile este o chemare la limpezime în credință și la statornicie în mărturisire. El ne amintește că păstrarea dreptei credințe este cea mai mare moștenire pe care o putem lăsa celor de după noi.
Truda sa pentru unitatea Bisericii nu s-a mărginit la Capadocia, ci s-a întins asupra întregii lumi creștine. A purtat o vastă corespondență cu episcopii din Răsărit și din Apus, căutând să vindece dezbinările și să întărească mărturisirea comună a credinței de la Niceea, chiar și atunci când eforturile sale păreau, pentru o vreme, fără roadă văzută.
Surse
Basilica.ro – Agenția de știri a Patriarhiei Române; Doxologia.ro – Mitropolia Moldovei și Bucovinei; Ziarul Lumina.
