20 iulie – Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene

Structură omogenă, suplă şi dinamică, Forţele Aeriene Române sunt o componentă modernă, consistentă, performantă din punct de vedere tactic, operativ şi strategic a sistemului naţional de apărare. Principalele misiuni ale Forţelor Aeriene Române constau în asigurarea suveranităţii spaţiului aerian al României, asigurarea transporturilor aeriene, cooperarea cu statele aliate în cadrul misiunilor de menţinere a păcii, participarea la înlăturarea urmărilor calamităţilor naturale sau în cazul unor situaţii de urgenţă.

În ultimii ani, Forţele Aeriene Române au participat la mai multe misiuni sub drapelul NATO şi al Uniunii Europene, cum ar fi:
– misiunea `ALTHEA 2005` în cadrul EUFOR în Bosnia şi Herţegovina, constând în misiuni de cercetare aeriană, transport aerian, căutare-salvare şi evacuare medicală în folosul misiunii Uniunii Europene;
– misiunea KAIA (conducerea Aeroportului Internaţional Kabul) în 2006 şi în perioada 2011-2012;
– Serviciul de Poliţie Aeriană în Lituania, Estonia şi Letonia, în 2007, în cadrul misiunii `BALTICA 2007`.
O altă direcţie importantă, care a devenit parte integrantă a activităţii Forţelor Aeriene Române, o constituie misiunile de intervenţie în situaţii de urgenţă civilă, cum sunt transporturile de persoane şi materiale, zborurile cu destinaţie umanitară ş.a. Între acestea pot fi menţionate operaţiile executate în anul 2011, în Libia, pentru evacuarea cetăţenilor români şi străini aflaţi în zonă de conflict, zborurile pentru transport de echipament şi materiale în Turcia pentru ajutorarea populaţiei afectate de cutremur, misiunile din Spania, Germania sau Muntenegru. S-au efectuat, de asemenea, misiuni de zbor pentru evacuare medicală a bolnavilor în stare gravă către centre medicale de urgenţă, dar şi acţiuni de colectare şi transport al alimentelor şi materialelor de necesitate imediată, în zonele afectate de calamităţi.

sursa: roaf.ro

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal