ziua-mondiala-a-spalatului-pe-maini

La 15 octombrie, anual, se marchează Ziua mondială a spălatului pe mâini (“Global Handwashing Day”) ca o zi de promovare la nivel mondial a creşterii gradului de conştientizare şi de înţelegere a importanţei spălatului pe mâini cu săpun, o modalitate eficientă şi accesibilă pentru a preveni bolile şi pentru a salva vieţi.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal