Ziua Mondiala a Habitatului. InfoCons. ProtectiaConsumatorilor

Anual, în prima zi de luni din luna octombrie, este sărbătorită Ziua mondială a habitatului.

Scopul Zilei mondiale a habitatului este de a aduce în prim-plan situaţia în care se află oraşele lumii şi dreptul fundamental al fiecărui om de a avea o locuinţă adecvată. În întreaga lume, atât în ţările dezvoltate, cât şi în ţările în curs de dezvoltare, pornind de la marile oraşele şi până la cele mai mici aşezări, se resimt efectele schimbărilor climatice, ale poluării, ale diminuării resurselor naturale, ale creşterii populaţiei şi inegalităţii economice. În acest context, această zi are rolul de a ne reaminti că toţi locuitorii planetei poartă responsabilitatea pentru cum vor arăta în viitor oraşele noastre.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal