TESTAREA POPULAŢIEI – URGENŢĂ NAŢIONALĂ ! APELUL MIŞCĂRII DE PROTECŢIA CONSUMATORILOR

InfoCons şi Federaţia Asociaţiilor de Consumatori trag un semnal de alarmă cu privire la testarea preventivă a popultaiei pentru depistarea COVID-19.

Este singura şansă reală pe care o are România în acest moment, pentru a nu ajunge într-o stare de colaps, pentru a da o şansă reală României în vederea combaterii acestui virus.

O persoană depistată la timp poate însemna zeci de alte vieţi salvate.

Un om prevenit face cât doi !

În cazul în care nu vor fi luate măsuri de urgenţă pentru testarea în masă a populaţiei ca primă măsura în combaterea acestui virus, situaţia se va înrăutăţi în mod accelerat.

Sperăm ca autorităţile vor lua act de toate aspectele menţionate mai sus, având în vedere că trecem printr-o perioadă foarte grea iar acesta este un subiect extrem de sensibil într-o perioadă grea pentru consumatorul şi cetăţeanul român .

Federaţia Asociaţiilor de Consumatori (F.A.C.) persoană juridică de drept privat, reprezentativă, care susţine şi protejează drepturile şi interesele organizaţiilor neguvernamentale care activează în domeniul protecţiei consumatorilor şi care au ca scop apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale consumatorilor, în general la care au afiliat principalele organizaţii de profil active de pe teritoriul României împreună cu InfoCons – Asociaţie Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România membră cu drepturi depline în Organizaţia Mondială Consumers International.

“ Este momentul oportun în a fi solidari şi doar împreună şi adoptând o9atitudine putem trece peste această criză. Testarea preventivă a populaţiei este o şansă reală pentru parinţii, copii şi bunicii noştrii, în final pentru NOI toţi. Autorităţile publice au obligaţia să nu mai amâne sub nicio formă efortul public de realizare a unei Campanii preventive de testare a populaţiei.`

Sorin Mierlea – Preşedinte InfoCons

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal