Tehnicile de prim ajutor care trebuie aplicate în situațiile de criză – Prevenție cu InfoCons Protecția Consumatorilor
În continuare voi defini o serie de termeni semnificativi pentru instituţia acordării primului-ajutor după cum urmează:
1. Pericol. Situaţie sau condiţie care are potenţialul de a afecta în mod negativ viaţa sau sănătatea persoanelor prezente la locul accidentului şi/sau aflate în apropierea acestuia, pe termen scurt, mediu sau lung.
2. Serviciu de urgenţă. O organizaţie sau un grup cu un sistem sau o reţea de resurse şi personal, care are responsabilitatea specifică de a se pregăti şi de a răspunde la situaţiile de urgenţă. Membrii ei sunt calificaţi pentru a interveni direct la un incident sau să preia o victimă, care a fost asistată iniţial la locul atentatului de o persoană care acordă primul ajutor.
Această responsabilitate este stabilită legal de către autorităţile locale și acceptată/recunoscută de către comunitate.
Sursa : Luarea de ostatici. Piatra de încercare. Între negociere și intervenție
Semnătura : Colonel (r) Cătălin-Gabriel Butoi-Puţ

















