Sorin Mierlea , Președintele InfoCons , participă în calitate de speaker la evenimentul „ Diversitatea genetică și protecția agroecologică a culturilor: dialog între cercetare și practică ”
Sorin Mierlea, Președintele InfoCons, participă sâmbătă, 24 octombrie 2026, la evenimentul „Diversitatea genetică și protecția agroecologică a culturilor: dialog între cercetare și practică”, desfășurat la Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București – USAMV București.
Atelierul propune un dialog între mediul de cercetare și cel practic asupra diversității genetice și protecției agroecologice a culturilor, reunind reprezentanți ai proiectelor și instituțiilor implicate, specialiști, cercetători, cultivatori și alte părți interesate.
Discuțiile vor aborda conservarea soiurilor locale, colecțiile și păstrarea acestora în ferme, ameliorarea plantelor pentru sisteme agricole cu input redus, sănătatea materialului semincer, precum și accesul cultivatorilor la semințe, multiplicarea și schimbul acestora.
Diversitatea genetică a culturilor contribuie la conservarea resurselor agricole și la creșterea capacității plantelor de a răspunde schimbărilor climatice, bolilor și dăunătorilor. În același timp, abordările agroecologice urmăresc valorificarea proceselor naturale și utilizarea responsabilă a resurselor, în vederea protejării ecosistemelor și susținerii unei producții agricole durabile.
Pentru consumatori, aceste teme sunt relevante din perspectiva siguranței și calității produselor agroalimentare, a trasabilității, a protejării mediului și a accesului la informații clare privind originea și metodele de obținere a alimentelor.
Domnul Sorin Mierlea, Președintele InfoCons, va participa în calitate de speaker în cadrul Panelului III – „Semințe care circulă”, dedicat traseului semințelor de la colecție la grădină și modalităților prin care materialul semincer ajunge la cultivatori.
Programul integral al evenimentului
10:30–11:00 – Primirea participanților
Înregistrarea invitaților.
11:00–11:15 – Deschiderea evenimentului
Cuvântul de deschidere va fi susținut de:
- Gheorghe Glăman – Președinte de onoare, SRH;
- Costel Vânătoru – Banca de Resurse Genetice Vegetale Buzău.
Momentul de deschidere va include intervenții introductive ale reprezentanților proiectelor și instituțiilor implicate.
11:15–12:00 – Panelul I: „Oameni care păstrează”
Tema panelului: „Colecții, grădini și continuitate: cine menține diversitatea genetică vie”
Speakeri:
- Dr. ing. Marius Dan Șandru – Banca de Resurse Genetice Vegetale „Mihai Cristea” Suceava;
- Delia Dascălu – Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură și Floricultură Vidra;
- Irinel Cîrstea – Universal Group;
- Prof. dr. Ion Toncea – Asociația Română pentru Agricultură Durabilă;
- Gheorghe Nedelcu – AMSEM;
- Ionuț Bădică – Sol și Suflet.
Discuțiile vor urmări rolul colecțiilor, al grădinilor și al conservării în fermă în menținerea diversității genetice și în asigurarea continuității soiurilor locale.
12:00–12:15 – Pauză de cafea
Coffee break și discuții între participanți.
12:15–13:00 – Panelul II: „Soiuri care rezistă”
Tema panelului: „Rezistența varietală și sănătatea seminței, înaintea oricărui tratament”
Speakeri:
- Teodor Dan Enescu – Institutul de Stat pentru Testarea și Înregistrarea Soiurilor – ISTIS;
- Marian Brezeanu – Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Legumicultură Bacău;
- Alina Mihai – Alianța Industriei Semințelor din România – AISR;
- Dr. ing. Laurențiu Țibulcă – Agrii România;
- Liliana Ionescu – Andermatt Biocontrol România;
- Tudor Stanciu – Bio Friends Farm.
Panelul va aborda ameliorarea soiurilor pentru sistemele agricole cu input redus, rezistența varietală și sănătatea materialului semincer.
13:00–13:45 – Panelul III: „Semințe care circulă”
Tema panelului: „De la colecție la grădină: cum ajunge sămânța la cel care o cultivă”
Speakeri:
- George Toader – SAATEN-UNION România;
- Sorin Mierlea – Președintele InfoCons;
- Maria Cîrjă – VYLOR;
- Raymond Stanciu – Marcoser;
- Avraham Marian Cioceanu – Asociația Bio România;
- Florentin Milea – Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale – MADR.
Discuțiile vor viza accesul la semințe, multiplicarea materialului semincer și schimbul între cultivatori, urmărind traseul semințelor de la colecțiile de resurse genetice până la utilizarea lor în grădini și ferme.
13:45–14:00 – Concluzii și încheierea discuțiilor
Prezentarea principalelor idei desprinse din cele trei paneluri și identificarea unor posibile direcții pentru continuarea colaborării dintre participanți.
Începând cu ora 14:00 – Networking și gustări
Participarea domnului Sorin Mierlea, Președintele InfoCons, la acest eveniment se înscrie în demersurile organizației de a susține dialogul dintre cercetare, educație, producători și societatea civilă, precum și promovarea unor practici responsabile care contribuie la protejarea consumatorilor și la dezvoltarea sustenabilă a sectorului agroalimentar.
Semnătura: Departamentul InfoCons Protecția Consumatorilor de Comunicare




