InfoCons, partener al ENERGY EXPO 2026 – tranziția energetică pusă în slujba consumatorului

InfoCons, partener al ENERGY EXPO 2026 – tranziția energetică pusă în slujba consumatorului

 

InfoCons este partener al ENERGY EXPO 2026, ajuns la a treia ediție, cel mai amplu eveniment dedicat sectorului energetic din Sud-Estul Europei. Manifestarea se desfășoară în perioada 24–26 septembrie 2026, la ROMAERO București, și reunește sub același acoperiș întregul ecosistem al energiei: companii și start-up-uri, autorități publice, administrații locale, centre de cercetare, universități, organizații neguvernamentale, dar și consumatori și comunități.

Cu peste 9.000 de vizitatori așteptați, peste 280 de expozanți și participanți din peste 30 de țări de pe patru continente, ENERGY EXPO 2026 propune o privire completă asupra întregului lanț de valoare din energie – de la energie solară, eoliană, hidro, geotermală și nucleară, până la stocarea în baterii, hidrogen verde, eficiență energetică, mobilitate cu combustibili alternativi și infrastructură de încărcare. În total, 25 de segmente sunt aduse laolaltă pe parcursul a trei zile, în spațiile expoziționale interioare și exterioare, alături de conferințe și sesiuni susținute de experți.

Pentru InfoCons, prezența ca partener la un astfel de eveniment are o miză directă: tranziția energetică nu privește doar producătorii și investitorii, ci, în primul rând, pe consumatori. Fiecare decizie legată de sursele de energie, de tehnologiile de eficiență sau de modul în care sunt furnizate serviciile se reflectă în factura, în siguranța și în calitatea vieții fiecărei gospodării. De aceea, InfoCons susține un dialog constant între mediul de afaceri, autorități și cetățeni, pentru ca interesele consumatorului să fie prezente acolo unde se conturează viitorul energiei.

Informarea corectă rămâne cheia unor alegeri responsabile. Un consumator care înțelege opțiunile de eficiență energetică, drepturile pe care le are în relația cu furnizorii și beneficiile reale ale soluțiilor curate poate lua decizii mai bune, atât pentru bugetul propriu, cât și pentru mediu. ENERGY EXPO 2026 oferă exact acest cadru de întâlnire, în care inovația și tehnologia devin accesibile și ușor de înțeles pentru publicul larg.

InfoCons încurajează consumatorii să se informeze, să pună întrebări și să valorifice ocaziile în care pot afla direct, de la specialiști, cum le pot fi de folos noile soluții energetice.

Alege bine, te simți bine !

 

Semnătura : Departamentul InfoCons Protecția Consumatorilor de Comunicare