Un link de phishing este o adresă URL distribuită de atacatori prin diverse metode, având scopul de a direcționa victimele către un site fals, aflat sub controlul lor. Acest site este utilizat pentru a fura informații sensibile sau pentru a livra malware. Deși sunt extrem de răspândite, link-urile de phishing reprezintă una dintre principalele cauze ale breșelor de securitate și ale compromiterii conturilor online.

 Cum funcționează link-urile de phishing?

Atacatorii creează adrese URL care par credibile. În lipsa accesului la domeniul original (de exemplu, www.banca-exemplu.com), aceștia folosesc variante similare (www.banca.exemplu.net), care pot păcăli utilizatorii neatenți.

Cum ne protejăm ?

Chiar dacă un link pare autentic, acesta poate fi verificat cu ajutorul unor instrumente online precum VirusTotal.com. DNSC recomandă utilizarea unei astfel de soluții pentru a analiza orice link suspect primit din surse necunoscute.
Sursa : DNSC