Sfantul Preot Mucenic Constantin Sarbu – 23 octombrie – InfoCons te informeaza
Mărturisitor al credinței în temnițele comuniste, sărbătorit în fiecare an pe 23 octombrie
Pe 23 octombrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu, unul dintre preoții mărturisitori din vremea prigoanei comuniste. A pătimit în cele mai dure carcere ale regimului și nu a părăsit credința ortodoxă nici măcar în fața amenințării cu moartea. Canonizat de Biserica Ortodoxă Română în anul 2024, el rămâne o icoană vie a slujirii preoțești și a răbdării mucenicești.
Un mucenic al temnițelor comuniste
Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu face parte din șirul noilor mucenici și mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe Române, cei care și-au pecetluit credința prin suferințele îndurate în închisorile regimului comunist. Prin răbdarea și statornicia sa, el a dobândit sfințenia în mijlocul celor mai grele încercări.
Viața sa, apropiată de noi în timp, arată că mărturisirea lui Hristos nu a încetat odată cu veacurile vechi, ci a continuat și în secolul al XX-lea, printre preoți și credincioși obișnuiți, care au ales să nu se lepede de credință.
Copilăria: orfanul crescut de bunica credincioasă
S-a născut la 10 ianuarie 1905, în comuna Cavadinești, din fostul județ Covurlui, într-o familie simplă de agricultori. Rămânând orfan încă de mic, Constantin a fost crescut de bunica lui, o femeie săracă, dar deosebit de credincioasă.
De la ea a deprins dragostea pentru rugăciune și pentru Biserică, iar tot la îndemnul ei a pornit pe drumul învățăturii și al slujirii lui Dumnezeu. Credința bunicii a fost cea dintâi sămânță a vieții sale de mai târziu.
Studiile de teologie și începuturile slujirii
În anul 1919 a urmat cursurile Seminarului Teologic din Galați, iar din 1925 a studiat la Facultatea de Teologie Ortodoxă din București, pe care a absolvit-o în 1929. Neputând găsi la acea vreme o parohie în cuprinsul Arhiepiscopiei Bucureștilor, s-a angajat cântăreț la Biserica Lucaci din Capitală, unde a slujit aproape cinci ani.
Această perioadă de început, marcată de sărăcie și de răbdare, l-a pregătit pentru lunga sa slujire preoțească, pe care avea să o împlinească cu dăruire totală.
Preot la Huși și ctitor de locașuri
În 1934 s-a mutat la Huși, la chemarea episcopului Nifon Criveanu, care, pe 15 august, l-a hirotonit diacon, iar a doua zi preot la Catedrala Episcopală din Huși. A fost numit director al Școlii de cântăreți și profesor, iar la Huși a lăsat în urmă ctitorii care au dăinuit, între care un azil de bătrâni și biserica unui schit.
Prin această lucrare, tânărul preot a arătat nu doar râvnă pentru slujbă, ci și o grijă deosebită față de cei nevoiași și de cei în vârstă, îmbinând rugăciunea cu fapta bună.
Parohia Vergului și biserica ctitorită la București
Începând cu 1 noiembrie 1938, a cerut transferul la parohia nou-înființată Parcul Călărași, din cartierul Vergului, un cartier muncitoresc și sărac, fără biserică și fără casă parohială. Aici, prin osteneală și jertfă, a ctitorit Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”, adunând în jurul ei o comunitate vie de credincioși.
Rămânând văduv, părintele Constantin a îmbrățișat o viață de nevoință și de rugăciune neîncetată, dedicându-se întru totul slujirii lui Dumnezeu și oamenilor.
Arestarea și anii de temniță comunistă
Pentru curajul său de a-L propovădui pe Hristos, în ziua de 10 ianuarie 1954, chiar de ziua sa, a fost arestat de Securitate, sub acuzația de „activitate anticomunistă”. La 9 octombrie 1954 a fost condamnat la opt ani și trei luni de închisoare, pentru „uneltire contra ordinii sociale”.
A fost purtat prin cele mai grele penitenciare și lagăre de muncă ale vremii: Jilava, Dej, Gherla, precum și coloniile de muncă de la Poarta Albă și Salcia. Pretutindeni a îndurat suferințe cumplite, rămânând însă neclintit în credință.
Domiciliul forțat și mărturia părintelui Gheorghe Calciu
La 4 decembrie 1961 a fost trimis cu domiciliu forțat în satul Viișoara, din Câmpia Bărăganului, pentru încă doi ani. Despre acea perioadă, părintele Gheorghe Calciu, care l-a cunoscut, mărturisea: „Rănile mele sufletești au început să se vindece… El nu ținea predici, nu mă îndemna să mă rog, dar inima mea era în sărbătoare alături de el. Se mișca încet, cu vocea lui mică și domoală, asemenea unui sfânt părinte din secolul patristic”.
Această mărturie arată puterea tăcută a sfințeniei sale: nu prin cuvinte multe, ci prin însăși prezența sa, părintele Constantin aducea pace și vindecare celor din jur.
Ultimii ani: Biserica Sapienței și sfârșitul mucenicesc
Abia pe 25 februarie 1964, odată cu decretul de eliberare a deținuților politici, i s-a îngăduit să plece liber, deși a rămas mai departe urmărit de Securitate. Întors la București, pe 8 aprilie 1964 a primit îngăduința de a sluji la Biserica Sapienței, care fusese închisă timp de 40 de ani. A restaurat-o și a adunat în jurul ei o comunitate dedicată faptelor de milostenie.
Ultima parte a vieții sale a fost marcată de boala provocată de anii de detenție. Pe 18 octombrie 1975 a fost operat la Spitalul Elias, însă, în mod suspect, a făcut septicemie. În ziua de 23 octombrie 1975, după Spovedanie și Împărtășanie, a trecut la cele veșnice, la vârsta de 70 de ani.
Canonizarea din 2024 și ce ne învață astăzi
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea părintelui Constantin Sârbu în ședința din 11-12 iulie 2024, rânduindu-i ziua de pomenire pe 23 octombrie, alături de alți sfinți mărturisitori din perioada comunistă. Moaștele sale fuseseră descoperite în octombrie 2023, în vederea proclamării solemne a canonizării.
Viața Sfântului Constantin Sârbu este o pildă de răbdare, de blândețe și de credință neclintită în fața prigoanei. Pentru Asociația InfoCons, pomenirea sa este și un prilej de a aminti valoarea demnității, a libertății de credință și a respectului față de memoria celor care au suferit pentru convingerile lor.
Surse
• Doxologia.ro — Viața Sfântului Preot Mucenic Constantin Sârbu
• Ziarul Lumina — Preotul Constantin Sârbu – cel care prin răbdare a dobândit sfințenia
• Basilica.ro — Sfântul Preot Mucenic Constantin Sârbu
