Sfantul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucurestilor – 27 octombrie – InfoCons te informeaza
Cuviosul de la Basarabov, ale cărui moaște se află la Catedrala Patriarhală din București — prăznuit pe 27 octombrie
Pe 27 octombrie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, numit și Basarabov, ocrotitorul Bucureștilor. Un simplu păstor devenit sihastru, Cuviosul Dimitrie a ajuns, prin smerenie și rugăciune, unul dintre cei mai iubiți sfinți ai românilor, iar moaștele sale, aflate la Catedrala Patriarhală, adună în fiecare an zeci de mii de pelerini.
Trebuie făcută o deosebire clară între Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou de la Basarabov, prăznuit pe 27 octombrie, și Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ocrotitorul Tesalonicului, prăznuit cu o zi înainte, pe 26 octombrie.
Ocrotitorul Bucureștilor, sărbătorit pe 27 octombrie
În fiecare an, în preajma zilei de 27 octombrie, la Catedrala Patriarhală din București are loc cel mai important pelerinaj din Capitală, închinat Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou. Racla cu moaștele sale este scoasă și așezată într-un baldachin, lângă catedrală, pentru ca mulțimea de credincioși să se poată închina.
Cinstirea sa este adânc înrădăcinată în viața orașului: de-a lungul veacurilor, bucureștenii l-au socotit ocrotitor al lor în vreme de molimă, de secetă și de război, iar recunoștința pentru ajutorul primit s-a transmis din generație în generație.
Obârșia: un copil de vlahi din Basarabov
Sfântul Dimitrie cel Nou s-a născut în vremea împăraților româno-bulgari Petru și Ioniță Asan (secolele al XII-lea – al XIII-lea), la câțiva kilometri de orașul Rusciuc, într-un sat locuit de vlahi, Basarabov, pe valea râului Lom. Părinții săi au fost creștini ortodocși, iubitori de Hristos.
Din acest sat de la sudul Dunării, legat prin neam și credință de românii de pe celălalt mal, avea să se ridice unul dintre cei mai cinstiți sfinți ai spațiului românesc.
Copilăria de păstor și pilda smereniei
În copilărie, Dimitrie a fost păstor de vite în satul natal. Încă de mic era foarte evlavios, trăind în rugăciune și iubind mai ales biserica, postul, tăcerea și smerenia.
Tradiția a păstrat o întâmplare grăitoare pentru felul său de a fi: pe când păștea vitele, a călcat din greșeală într-un cuib de pasăre și a omorât puișorii. Mustrat de conștiință pentru fapta sa, și-a pedepsit piciorul vinovat și nu l-a mai încălțat vreme de trei ani, umblând desculț, vară și iarnă, răbdând cu bărbăție gerul și mersul pe pietre. Această asprime față de sine arăta deja o inimă dornică de desăvârșire.
Viața monahală și nevoința din peștera de pe Lom
Iubind liniștea și nevoința, Dimitrie s-a călugărit la o mănăstire de pe valea Lomului, nu departe de Basarabov. Îi întrecea pe toți cu rugăciunea curată a inimii și cu darul lacrimilor, mânca foarte rar — o dată la câteva zile — și dormea foarte puțin. Întreaga lui avere era alcătuită din două haine vechi călugărești și din Psaltire.
Dorind să urmeze pilda marilor sihaștri, s-a retras apoi, timp de mai mulți ani, într-o peșteră mică și umedă de pe malul râului Lom, trăind în foame, sete și lipsuri. Simțindu-și sfârșitul aproape, s-a așezat între două pietre mari din apropierea apei, unde a trecut la Domnul, necunoscut de nimeni.
Aflarea minunată a moaștelor
După mulți ani, un torent venit pe râu a dislocat cele două pietre, împreună cu moaștele întregi ale Cuviosului, care au fost astfel descoperite. Potrivit tradiției, aflarea lor a fost vestită printr-o copilă stăpânită de un duh necurat, căreia Sfântul i s-a arătat în vis, făgăduindu-i că, dacă trupul său va fi scos din apă, ea se va tămădui.
Clericii și poporul au mers la locul unde se nevoise sfântul, cu făcliile aprinse, și au scos din apă sfintele moaște, așezându-le cu cinste în biserica satului Basarabov. Copila a fost cea dintâi vindecată, iar de atunci au urmat nenumărate rugăciuni și tămăduiri la racla Cuviosului.
Minuni și semne la racla Cuviosului
Printre cele mai cunoscute minuni se numără vindecarea episcopului Ioanichie, paralizat, care a fost adus la raclă și s-a ridicat sănătos după Sfânta Liturghie și rugăciuni de sănătate.
Tradiția a păstrat și semne despre legământul moaștelor de a rămâne întregi. Se spune că două surori din Cernavodă, Aspra și Ecaterina, au luat în taină o părticică din moaște, însă caii nu au putut porni din loc până când nu au dus-o înapoi și au cerut iertare Sfântului. Un monah, Lavrentie, care a rupt o părticică din mâna sfântului, a fost pedepsit pe loc, rămânând fără grai până la multe rugăciuni de pocăință.
Aducerea moaștelor la București (1774)
Multă vreme, moaștele au rămas la Basarabov. În timpul războiului ruso-turc din anii 1769-1774, generalul rus Petru Saltikov a luat sfintele moaște cu gândul de a le duce în Rusia. La stăruința unui bun creștin român, Hagi Dimitrie, moaștele au fost însă dăruite Țării Românești, mâna dreaptă a Sfântului fiind trimisă de general la Lavra Pecerska din Kiev.
Moaștele au fost aduse cu mare cinste la Catedrala mitropolitană din București, pe vremea Mitropolitului Grigorie, unde se află și astăzi. Așa a devenit Cuviosul Dimitrie cel Nou ocrotitorul duhovnicesc al Capitalei.
Ocrotitorul Capitalei în vreme de ciumă, secetă și holeră
Îndată după aducerea lor, moaștele au adus mari minuni, între care se numără încheierea războiului și stingerea ciumei care făcea ravagii la București, în vremea domnitorului Caragea, în jurul anului 1815.
În anul 1827, pe vremea domnitorului Grigore Ghica, din cauza unei secete îndelungate, moaștele au fost purtate prin tot orașul. Colonelul Papazoglu, martor al evenimentului, povestea că, atunci când procesiunea a ajuns în capul Podului Mogoșoaiei, a început să plouă, iar ploaia a ținut trei zile. În anul 1831, în timpul unei cumplite epidemii de holeră, moaștele au fost duse pe Câmpia Filaret, iar mărturiile istorice arată că numărul morților, care ajunsese la 160 pe zi, a scăzut repede.
Minuni în vreme de război și generalizarea cultului
În timpul Războiului de Independență din 1877, un colonel bătrân din București, având șapte feciori pe câmpul de luptă, a așezat în taină sub capul sfântului o hârtie cu numele lor, rugându-se pentru viața lor. După război, toți cei șapte s-au întors sănătoși acasă.
O altă mărturie amintește că, în timpul ocupației din Primul Război Mondial, moaștele au fost furate pentru a fi duse peste Dunăre, însă hoții nu au reușit, în chip minunat, să găsească drumul spre Giurgiu și au fost prinși, iar moaștele au fost readuse în catedrală. Ca urmare a nenumăratelor minuni, în ședințele din anii 1950-1955, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât generalizarea oficială a cultului Cuviosului Dimitrie cel Nou în întreaga țară.
Pelerinajul de la Catedrala Patriarhală și moștenirea de astăzi
Astăzi, moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou se află la Catedrala Patriarhală din București, iar pelerinajul anual din preajma zilei de 27 octombrie rămâne cel mai important eveniment religios al Capitalei, adunând credincioși din toată țara.
Viața Cuviosului Dimitrie — de la copilul păstor care umbla desculț din pocăință, până la sihastrul necunoscut din peștera de pe Lom — este o pildă de smerenie, de nevoință și de iubire de Dumnezeu. Pentru Asociația InfoCons, pomenirea sa este și un prilej de a aminti valoarea credinței, a solidarității și a respectului față de patrimoniul spiritual al Bucureștilor și al României.
Surse
• Doxologia.ro — Viața Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor
• Basilica.ro — Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor
• Ziarul Lumina — Articole despre Sfântul Dimitrie cel Nou
