Reprezentantii asociatiilor de consumatori nu au drept de control al operatorilor economici

Reprezentanţii asociaţiilor de consumatori nu au drept de control al operatorilor economici, conform art. 42 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor. În acest sens:
– Este ilegală solicitarea de acte sau documente ale operatorilor economici de către membrii asociaţiilor de consumatori.
– Folosirea de către membrii asociaţiilor de consumatori de nume ori calităţi mincinoase în scopul efectuării de controale la operatorii economici reprezintă infracţiune (art. 215 Cod Penal);
– Este interzisă, în relaţia cu operatorii economici, utilizarea de însemne, formulare standardizate, ordine de serviciu, legitimaţii ori insigne care creează impresia falsă asupra calităţii membrilor asociaţiilor, inducând ideea că aceştia sunt din partea unei instituţii oficiale, cu rol de control;
– Preşedinţii asociaţiilor sunt obligaţi să aducă la cunoştinţă membrilor asociaţiei drepturile şi obligaţiile acestora, conform OG nr.21/1992 privind protecţia consumatorilor, în caz contrar, considerându-se că aceştia încurajează practicile ilegale de control, acest lucru putând fi asimilat cu fapta prevăzută la art.26 Cod Penal.

Conform art. 215 din Codul Penal – `Inducerea in eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevarata a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasa a unei fapte adevarate, in scopul de a obtine pentru sine sau pentru altul un folos material injust si daca s-a pricinuit o paguba, se pedepseste cu inchisoare de la 6 luni la 12 ani.
Inselaciunea savarsita prin folosire de nume sau calitati mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 15 ani. […]

Conform Art. 26 din Codul Penal – ‘Complice este persoana care, cu intentie, inlesneste sau ajuta in orice mod la savarsirea unei fapte prevazute de legea penala. Este de asemenea complice persoana care promite, inainte sau in timpul savarsirii faptei, ca va tainui bunurile provenite din aceasta sau ca va favoriza pe faptuitor, chiar daca dupa savarsirea faptei promisiunea nu este indeplinita’.

Operatorii economici sunt sfătuiţi:
– Să solicite ordinul de serviciu în baza căruia se realizează acţiunea de control; Ordinele sunt semnate de conducerea ANPC;
– Să verifice legitimaţiile comisarilor;
– Să nu achite în numerar amenzile aplicate de Comisarii ANPC. Amenzile se achită la trezoreria pe raza căreia se află sediul social al operatorului economic;
– Să anunţe imediat poliţia în cazul în care sunt victimele unei tentative de control din partea unor persoane neautorizate.

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au obligaţia:
– Să prezinte ordinul de serviciu în baza căruia se realizează acţiunea de control;
– Să se înregistreze în Registrul Unic de Control;
– Să nu solicite operatorilor economici achitarea cu numerar a eventualelor amenzi după terminarea controlului.

Sursa: A.N.P.C.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal