Publicația Evenimentul Regional al Moldovei: Atenţie la mâncarea de post! Poate conţine până la 50 de E-uri

InfoCons vine în sprijinul consumatorilor cu informaţii despre numericul de aditivi alimentari, cantitatea de zahăr, cantitatea de sare, proveninenţa ingredientului principal din produsele ce vor fi consumate cu preponderentă în această perioadă.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal