Președintele InfoCons, Sorin Mierlea, susține un discurs la deschiderea Târgului Internațional al Firmelor de Exercițiu

Domnul Sorin Mierlea, Președinte InfoCons, participa prin sustinerea unui scurt discurs la deschiderea Târgului Internațional al Firmelor de Exercițiu organizat de Colegiul Economic ‘Costin C. Kirițescu’ cu sprijinul Primăriei Sectorului 6 în zilele de 12 și 13 mai 2016 la Palatul Parlamentului în Sala Unirii.

Competițiile din cadrul targului au avut ca scop dezvoltarea competențelor antreprenoriale ale elevilor implicați în firmele de exercițiu.

În cadrul Târgului sunt înscrise peste 100 de firme de exercițiu din țară și străinătate.

InfoCons (www.infocons.ro), unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercita-le apelând 021 9615!*

*Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal