Președintele InfoCons, Sorin Mierlea, participă astăzi la evenimentul de la Colegiul Național ‘Mihai Eminescu’ București

Președintele InfoCons, Sorin Mierlea, va participa astăzi, 24 Noiembrie 2017 începând cu ora 12:00, la primul eveniment ce va avea loc la Colegiul Național ‘Mihai Eminescu’ desfășurat în cadrul Campaniei de conștientizare cu privire la importanța cunoașterii citirii termenelor de valabilitate la produsele consumate de catre elevi, desfășurată în Parteneriat cu Direcția Generala de Poliție Locală Sector 4. La evenimentul de astăzi vor participa și reprezentanții Inspectoratului Școlar Sector 4 cât și părinții elevilor de la Colegiul Național ‘Mihai Eminescu’.

Campania se va desfășura în perioada 24 noiembrie – 22 decembrie 2017, astfel timp de o lună de zile, reprezentanții Asociației InfoCons împreună cu politiști locali din cadrul Direcției Generale de Poliție Locală Sector 4 vor merge în școlile și liceele din sectorul 4, pentru a-i învăța pe copii cum să citească în mod corect informațiile de pe etichetele produselor pe care le consumă la școală, dar și în timpul liber.

În cadrul acestui eveniment, elevii vor putea învăța mai ușor cum să se ferească de produsele care le pot pune în pericol sănătatea, din cauza aditivilor alimentari nerecomandați, dar mai ales din cauza termenelor de valabilitate expirate.

Copii vor avea parte de o adevarată lecție de nutriție, în care reprezentantii InfoCons le vor arăta cum trebuie să citească etichetele dulciurilor, biscuiților sau băuturilor pe care le cumpără, pentru a nu se îmbolnăvi. Totodată, un pediatru le va spune care sunt principalele semne care trebuie să îi trimită la medic, în cazul în care au consumat produse de o calitate îndoielnică.

Acțiunea DGPL Sector 4 – InfoCons vine ca urmare a numărului foarte mare de nereguli depistate, privind depășirea termenelor de valabilitate ale produselor comercializate.

Pe același subiect

Distribuie

InfoCons (www.infocons.ro) – Asociație Națională de Protecția Consumatorilor, unica organizație din România cu drepturi depline în Consumers International, este o asociație de consumatori neguvernamentală, apolitică, reprezentativă, de drept privat, fără scop lucrativ, cu patrimoniu distinct și indivizibil, independentă, întemeiată pe principii democratice, ce apără drepturile consumatorilor – membră fondatoare a Federației Asociațiilor de Consumatori.

Fii informat! Ia atitudine! Cunoaște-ți drepturile și exercită-le apelând 021 9615!* din orice rețea fixă sau mobilă sau *9615** din orice rețea mobilă!

**Număr de telefon apelabil din orice rețea fixă sau mobilă cu tarif normal în rețeaua Telekom
***Număr de telefon apelabil din orice rețea mobilă cu tarif normal